Mici eroi

Nu ne e bine zilele astea. Gafe peste gafe, decizii luate de parlamentarii romani care vor afecta democratia castigata cu atatia morti acum 24 de ani, Romania de azi, 16 decembrie 2013, e una sumbra, o mare linistita care clocoteste in adancuri.

Incerc sa nu ma las afectata de ceea ce vad si simt in jurul meu. De nerabdarea si furia care creste in oameni. Ma straduiesc sa gasesc acea Romanie pe care o iubesc din tot sufletul, sa-i intalnesc oamenii care o fac “acasa”. Pe unii dintre ei i-am cunoscut deja, vi i-am aratat si voua. Pe altii ii stiti din alte parti, dar nu strica o aducere aminte.

Micii eroi ai luptei pentru o cinemateca in Timisoara sunt Richie si Luci de la Marele Ecran. La aniversarea de 5 ani a blogului pe care scriu despre filme frumoase si initiative corecte am fost aseara, cand, impreuna cu Cartea de Nisip (o librarie plina de idei din Timisoara) si asociatiile FilmSense si CitiZenit, au pus la cale o proiectie speciala a filmului “Crulic, Drumul spre Dincolo”.

De ce eroi? In primul rand pentru ca acest film ar trebui vazut de orice roman. E povestea lui Claudiu Crulic, romanul mort in Polonia din indiferenta autoritatilor poloneze si, mai ales, a autoritatilor romane. E pozitiv si optimist, in ciuda subiectului greu, e exact acel principiu de viata fara de care noi, romanii, am fi de mult un popor ingropat in propriile amaraciuni: “haz de necaz”. Apoi, cei de la Marele Ecran sunt eroii care se lupta pentru ca noi sa avem, in sfarsit, o cinemateca, asa cum trebuie sa aiba un oras care se lauda cu multele activitati culturale. Si stiu sigur ca o sa reuseasca.

Periplul meu intru cautarea micilor eroi a continuat in “Scart, loc lejer”, acea cafenea care are si un teatru intr-o camera de cativa metri patrati. Vreo 15 metri patrati. “Aualeu Teatru” e un teatru independent ce incearca sa supravietuiasca intr-o lume a spectacolelor mereu in schimbare, mereu mai mari, grandioase, care beneficiaza de spatii generoase intru desfasurarea lor. Si nu numai ca supravietuieste, ci face niste lucruri absolut uimitoare.

Am vazut “O noapte furtunoasa” si mi se pare ca am asistat la o mica minune. Sa pui in scena Caragiale atunci cand ai la dispozitie asa putin spatiu (sa ne intelegem, in aia 15 metri patrati sau cat o fi avand sala aia, stau si spectatorii, 25 la numar), sa fii atat de creativ si sa te folosesti de orice milimetru de spatiu, mi se pare mai mult decat uimitor.

Da, sunt mici eroi pentru ca incearca sa ne aduca la un altfel de teatru, sa ne arate ca daca vrei sa fii actor/regizor/scenarist poti sa faci asta indiferent cat de greu iti e sa pui pe picioare un spectacol, fara sa-ti pese ca altii au la dispozitie conditii de cel putin 100 de ori mai bune decat ale tale. arta se face cu sufletul si aseara, intr-o sala mica de spectacole, am vazut mai mult suflet decat am vazut in toate spectacolele acestui an.

Mici eroi sunt peste tot. Sa-i vedem si sa-i apreciem e cea mai mare multumire ce le poate fi adusa.

Foto via Shutterstock.

Tweet