Micile victorii

Traim intr-o lume agitata si mereu pe fuga. Renuntam la marile idealuri doar pentru ca nu mai avem timp sa ne gandim la ele si incercam sa ne agatam de micile victorii pe care mai avem, din cand in cand, poate prea rar ca sa fie bagate in seama, dar suficient de des incat sa conteze la incredere. Momente mici, uneori furate, menite sa ne mai aduca un zambet in coltul gurii, momente pretioase, pastrate intr-un colt de minte, momente care pot aduce clipa aceea de fericire suprema.

Aseara mi-am facut, pentru prima oara singura, un cod de banner de pus pe blog. Breaking news, Nebuloasa e atehnica, n-are nici cea mai mica idee cu ce se mananca partea de dupa “add new post”. Multumirea e si mai mare, pentru ca acum, in dreapta paginii, a aparut un banner cu Aventuria, care, din punctul meu de vedere, e departe de a fi doar un site cu produse si servicii. Aventuria inseamna Alex si Laur, doi oameni langa care am mai avut parte de doua mici victorii: m-am urcat pentru prima oara intr-un caiac si am stat acolo pana am invatat sa vaslesc si am intrat intr-o apa in care nu simteam pamantul sub picioare.

La inceputul anului facusem un pariu: anul asta voi lua deciziile cele mai bune pentru mine, refuzand sa ma gandesc la ceea ce ar fi mai bine pentru altii. Am luat-o in directia aia chiar de pe 3 ianuarie, insa abia acum am realizat ca am castigat pariul cu mine, iar asta e inca o mica victorie. Ceea ce imi facea rau fizic e acum “out” si cel mai important lucru e ca am redevenit lucida, stapana pe deciziile mele, rationand asa cum ar fi trebuit sa fac de mult.

Am renuntat la cola. E si asta o victorie, ca eu nu traiam daca nu beam 2 litri de cola pe zi. Minim. N-as fi crezut ca o sa trec printr-un adevarat sevraj, ca o sa visez noaptea rauri de cola, ca o sa ma trezesc privind lung spre paharele colegilor de masa cu care ma mai nimeream prin oras. Dar mi-am dorit victoria asta, mica si (poate) neinsemnata, dar atat de importanta pentru sanatatea mea.

Am terminat de citit o carte grea, dificila, cu trimiteri catre o gramada de alte opere, o carte care necesita atentia mea 110%, una din acele carti care ar putea face parte din bibliografia obligatorie la facultatea de litere. N-am mai facut asta (cu fise de lectura cu tot) din liceu, de cand citeam critica literara cu o aviditate greu de inchipuit. Cand am terminat ultima pagina a cartii asteia, m-am simtit fix ca atunci cand am inteles care-i treaba cu teoria lui Blaga despre Liberul Arbitru, cunoasterea ontologica si cea gnoseologica, pe care ma chinuisem sa le descifrez vreo 2 luni.

Micile victorii ar putea fi considerate un surogat pentru marile dorinte neimplinite, insa eu cred ca ele sunt doar calea spre a ne desarvarsi (nu stiu daca asta e cuvantul potrivit, totusi) ca oameni. Cred ca marile idealuri ar trebui sa ramana doar asa, niste puncte spre care ne indreptam, pentru care depunem eforturi si ne cream un tel in viata.

Nu credeti ca urarea aia de aniversare cu “sa ti se implineasca toate dorintele” e ca un fel de injuratura? Pai daca ti se implinesc toate dorintele, cum te mai bucuri de viata?

Tweet