Momente la TIFF

Inspirată de articolul ăsta, m-am gândit să-mi scriu și eu amintirile mai puțin menționate pe blog despre TIFF. Da, să știți că nu doar organizatorii au momente ciudate și nebun de faine; cam așa suntem și noi, ăștia de mergem an de an să ne luăm doza de filme și glamour de la TIFF.

Așadar, a trip to memory lane printre nu-știu-câți-ani-de-când-merg-la-TIFF.

Petrecerea de închidere. Era destul de târziu în noapte, lumea se relaxase, festivalul ieșise (iar) foarte bine. Mie, desigur, obosită fiind, mi-au fost de ajuns două pahare de vin ca să mă ia cu amețeală de aia plăcută și cu dezlegare la gură. Mă întâlnesc cu un actor pe care-l cunoșteam de o vreme, ne bucurăm de revedere și, la trei minute după „ce mai faci/cum mai ești”, încep o tiradă nebună, că nu mă mai putea opri nimeni: „păi bine, mă, tu faci atâtea chestii faine, joci, regizezi, ești bun, ai material de dat mai departe, și nu folosești deloc Social Media?” Omul, săracul, se uita la mine nedumerit. „Da, dar știi, nu-mi prea vine să zic despre m…” „Ce să nu zici, cum adică să nu zici? Bine că zic alții care nu fac nici jumate. Ia să pui mâna să zici.” „Da, dar nici nu știu ce-aș putea să…” „Lasă că-ți zic eu. Luni ai mail de la mine cu ce ai de făcut.” Sigur, duminică dimineața n-a mai părut așa o idee bună, dar ce să fac: i-am trimis omul un e-mail cât o zi de post, împreună cu scuzele de rigoare și cu oferta de ajutor dacă mai are nevoie pe mai departe. Măcar de atunci încoace se preocupă serios de ceea ce înseamnă imaginea lui pe internet, dar multă vreme m-am gândit cum naiba o să mai dau ochii cu el data viitoare.

Alt an, merg la o avanpremieră de film coproducție România cu încă vreo două țări. Un mix de actori români cu străini, echipa de producție la fel, film așteptat cu nerăbdare. În umila mea opinie, nu chiar un film bun. Ba chiar cred că am zis „prost, nene, prost” de câteva ori până am ieșit din sală. Afară, mă întâlnesc cu o doamnă dragă. „Ce mai faci-bine-tu-bine-hai să vorbm despre film”. Și zic, complet neinspirată: „Ai văzut filmul? Mai prost nu putea să fie”. Îmi răspunde: „Da, eu am făcut casting-ul”. Super, Olteo, mare PR ești, faci cele mai spectaculoase gafe. Nu, nu s-a supărat pe mine, am zis din prima că e o doamnă.

Tot la capitolul gafe, tot gura mea aia mare. Avanpremieră de film românesc, acu` mulți ani. Ajung la sala de cinema însoțită de un actor cu care tocmai făcusem un interviu, cu câteva minute înainte de începerea proiecției. Locuri nu mai erau decât undeva la mijloc de sală. Nu, nu mi s-a părut dubios că erau locurile alea libere acolo, actorul cu care eram vorbea cu cineva care avea loc lângă scaunele libere, mi-a făcut semn să merg, m-am dus. Începe filmul, stăm vreo oră cuminți, apoi ne dăm seama că am cam vrea să se termine odată și ne tot foiam și comentam. Filmul era construit pe secvențe de zile ale săptămânii (luni, marți etc.), iar după vreo oră și jumătate, când am văzut că apare „sâmbătă” pe ecran (ceea ce însemna încă niște minute irosite), am spus așa, mai tare puțin „haaaaai, frate, mai e?” Exact în fața mea stătea una dintre actrițele principale, care s-a și întors să mă admonesteze; pentru că da, stăteam în mijlocul echipei filmului, care avea Q&A la final de proiecție.

Altfel, mâine plec din nou la TIFF. Vă scriu de acolo, cu chestii ceva mai serioase și recomandări de filme, am de gând să văd multe românești anul ăsta (și să tac la ieșirea din sală, dacă nu e totul chiar bine cu ele).

Foto: Flavia Giurgiu, la TIFF 2014

Tweet