Ne mai facem timp pentru sport?
Cand eram mica, viata mea se impartea in doua momente care imi faceau inima sa salte din piept de fericire: lunile in care mergeam la Santa, sa stau cu bunicii mei si momentele in care mergeam la meciuri de handbal, sa o vad pe mama “la munca”. Da, mama mea a fost sportiva de performanta si a activat timp de 17 ani la CSM Sibiu, o echipa de handbal care nu era chiar slaba, pe vremea impuscatului. De la ea am mostenit pasiunea pentru handbal, iar in clasa a 7-a am hotarat ca sunt destul de mare sa incep si eu sa practic sportul asta. Din pacate, cativa ani mai tarziu a trebuit sa renunt, pentru ca am ales scoala in locul sportului. Si acum mai simt o umbra de regret, dupa atatia ani.
In timpul liceului, la orele de sport (de la care nu lipseam, in ciuda antrenamentului pe care il aveam la handbal), am jucat volei la greu. M-as fi dus afara, la baieti, care tineau cate un campionat de baschet in fiecare saptamana, insa ei erau atat de mari si de puternici incat m-as fi pierdut printre ei, oricat as fi fost de inalta. Ma surprindeam, cateodata, admirandu-i, fascinata de felul in care sareau si alergau pe teren.
Apoi am dat de televizor si meciurile din NBA, difuzate noaptea, la ore atat de mici incat, ca sa le vad, trebuia sa ma chinui sa raman treaza pana la ora la care incepeau. Era un spectacol senzational. Acum nu mai urmaresc nici meciuri din NBA, nici nu mai practic vreun sport (doar merg pe jos mult, foarte mult) si m-am orientat catre fotbal, de vreo 5 ani incoace.
Baschetul a fost o dragoste neimplinita pentru ca niciodata nu am fost in stare sa arunc la cos. Deh, femeie. Dar intotdeauna am expresia aia de fascinatie pe fata, atunci cand urmaresc un grup de oameni care “se joaca” cu mingea aia imposibil de tinut in mana.
De ce vorbesc de baschet? Pentru ca incepe Cupa Timisoara, in data de 2 septembrie. Pentru ca echipa de baschet a Timisoarei a castigat in sezonul trecut Cupa Romaniei, in conditiile in care jucatorii nu mai primisera salariul de mai bine de jumatate de an. Pentru ca eu cred ca in Timisoara putem avea performanta sportiva si in alta parte decat la fotbal si pentru ca acei baieti care isi dau sufletul pe teren merita incurajati cu toata forta.
Sa mergem la meci, dara. Sa strigam, sa incurajam, sa-i facem sa simta ca nu joaca doar pentru 100 de oameni. Sa ii facem sa simta ca joaca pentru tot Banatul.
Tweet
Hey…se vede ca nu ai mai fost la meciuri de baschet la Olimpia. Sa stii ca in ultimele sezoane sala era mai tot timpul plina. Trebuia sa vii din timp sa-ti gasesti un loc “bun”. Si nu doar cand juca Elba.
Iar in sezonul trecut, cand au castigat si CUPA, baietii au jucat si pentru suporteri.
Ma bucur insa ca incepi sa sustii si tu aceasta echipa si acest sport. Ne vedem la meciuri.
Uite aici un interviu de senyatie cu maestrul Dragan Petricevici. E si despre baschet, dar si despre timisoara, romani, viata civiliyatie. Dragan Petricevici: Timişoara te acceptă greu, dar când te-a acceptat poţi fi fericit – http://www.opiniatimisoarei.ro/articles/2004/Dragan_Petricevici_Timisoara_te_acepta_greu_dar_c_nd_te_a_aceptat_poti_fi_fericit.html
Ani la rând am fost prezentă la meciurile West Petrom Arad, pe vremea când erau îngropaţi în glorie. Undeva, cândva s-a rupt legătura asta e mea cu lumea baschetului.
Dar acum, că am citit articolul tău, s-a produs un declic şi am nişte flash-back-uri cu sunetul care anunţă finalul unei reprize…
Aşa că da, voi fi prezentă la meciurile Elbei
P.S Merci de flash-back-uri. A fost mişto
Ia de uită cine mai descoperă lumea baschetului
Cum zicea şi Lorant, media de spectatori e pe la 400-500 la meciurile uzuale, respectiv pe la 2000 la alea tari.
Spor la asistat :p
Sa inteleg ca nu are nimeni nimic impotriva faptului ca in acest fel acest sport castiga noi adepti si spectatori?!
Asa ma gandeam si eu.
Ps: ne vedem la meciuri!
Felicitari sportivilor si la cat mai multe meciuri castigate. E drept ca nu au promovare, ca nu dau cu copita in minge, deci neinteresanti pentru unii
Trebuie sa recunosc ca articolul tau m-a pus pe ganduri…mult timp nu am mai acordat atentie sportivilor pe care inainte ii admiram atat de mult. Hmmm, nu cred ca timpul e problema ci altele
eu am facut jumatate de an handbal la liceul sportiv cu un antrenor micut, apoi m-a ginit cel de la banatu si m-a luat… dar a vrut sa ma mut la liceul sportiv, iar scoala… consta in sport si cam atat si am renuntat. Si nu regret.
Si eu am renuntat la sport (baschet), vezi Doamne pentru scoala, desi rezultatele scolare au fost la fel si in timpul in care am facut sport si dupa.
Am regretat si atunci, regret si acum…dar cel putin as vrea sa merg in sala (la Bucuresti) cu copilele mele, sa vada pe viu ce inseamna sportul, dar foarte greu obtin informatii referitoare la programele meciurilor. Vorbesc de handbal, baschet, volei. 