Ne…cunoastem?
Acum vreo doua luni, am mers la un botez in Sibiu. Faina treaba, eram entuziasmata, ca era vorba de copilul unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei.
Ajungem noi la sala, o pensiune draguta intr-un cartier linistit, ne punem la masa si incepem cheful. Rasete, voie buna, ce mai, chef in toata regula cu niste oameni de care imi fusese tare dor.
La o vreme, un om ce parea a fi ceva sef pe acolo (ii tot mobiliza pe ospatari, controla bucataria, era tot un du-te vino pe acolo), se tot uita la mine. Insistent. Am pus-o pe seama faptului ca eram ravisanta in ziua aia. Nu l-am bagat io prea mult in seama, insa observasera si altii si deja eram tinta mistourilor :))
Domnul respectiv nu avea el un fizic impresionant. Nu ca-s io foarte atasata de aspectul fizic al cuiva, dar na, nu-s ipocrita sa spun ca-mi plac barbatii cu burta si chelie. Mno, chelia sa zicem ca intervine independent de vointa lor, dar cu burta ar putea face ceva. Da’ cine-s io sa dau sfaturi despre nutritie. Sa revenim.
O vreme nu l-am mai bagat in seama. Spre sfarsitul chefului insa, cand mai ramasesem doar cativa oameni si eu m-am indreptat agale spre DJ (nu de alta, dar asta-i singurul moment in care pot sa ascult muzica preferata), domnul se indreapta spre mine. Urmeaza un dialog halucinant, care m-a lasat pe mine cu un mare semn de intrebare in cap:
El: Ceau, ce mai faci?
Eu: Ceau, foarte bine, multumesc. Tu? (retineti ca habar nu aveam cine e)
El: Bine, m-am casatorit si am un copil.
Eu: Felicitari, sa-ti traiasca. Dar…noi ne cunoastem?
(moment de liniste, el era putin jenat, DJ-ul era pe sub masa de ras)
El: Da, pai…am fost impreuna mai demult.
Eu: Noi doi? (imi venea sa rad, dar m-am abtinut) Cand?
El: (jenat in continuare) Cam acum 10 ani.
Eu: Serios? Cat timp?
El: Vreo doua luni.
In momentul asta deja incepeam sa-mi pun probleme serioase in ceea ce priveste sanatatea mea mentala. Acum na, io stiu ca la 20 de ani nu aveam io cine stie ce intentii serioase din relatiile mele, dar, parca, totusi, sa uit cu desavarsire un om nu mi se mai intamplase.
Eu: Imi cer scuze, dar na, chiar nu mai stiu. O fi din cauza ca atrecut prea mult timp, dar na, ma bucur ca te-am revazut. (Ce pana mea era sa zic? Am incercat s-o dreg, desi acum nu-mi mai venea sa rad chiar atat de tare)
Mi-a urat omul distractie placuta, DJ-ul era, in continuare, pe jos de ras, io mi-am vazut de muzica si asta a fost.
Aproape uitasem de faza cand, cu doua zile in urma, primesc un telefon de la omul ala, care se intalnise cu tatal copilului la care am fost la botez si, fiind prieteni, i-a cerut numarul meu de telefon. Dupa ce, cu greu, mi-am dat seama cine e (nush ce-i cu omul asta, dar nu-mi intra nicicum in memorie), l-am intrebat cum am fost noi impreuna doua luni.
Mi-a spus, si am murit de ras: M-a condus intr-o seara acasa, m-a pupat, mi-a luat numarul de telefon (fix) si m-a sunat timp de doua luni sa iesim impreuna si eu tot nu aveam timp. Intr-o zi ne-am intalnit, dupa doua luni de telefoane si i-am spus ca nu sunt preocupata de o relatie, in momentul de fata. Dar ca el m-a placut foarte mult.
Tare, nu? Apai cred ca de aia n-am vrut sa ies cu el, mi-am dat seama ca e incetuc la minte.
Tweet
Lasă că pe mine m-a întrebat un vecin dacă-mi amintesc cum m-a pupat la 6 ani, în scara blocului. Încearcă tu să-ţi aminteşti aşa ceva :))
@bloodie, foarte tare :)); desi, ciudat, dar imi amintesc cum m-a pupat un coleg, in clasa I si nu-mi amintesc de asta, care m-a pupat cand aveam 20 de ani.
of of, de fapt tu nu stii ca ai dat cu piciorul la fericirea vietii tale cand nu ai vrut sa iesi cu el… cica.
(Bai, fa bine si nu lua in serios ce am zis :)) )
Voi fetele sunteti mai superficiale. Eu imi amintesc si acum cum am fugit acasa de rusine cand mi-a zis o fata ca ii place de mine… si asta era la gradinita
Se vede că eu îs mai special! Pe mine mă ţin minte toate fetele care m-au refuzat! :))
:)) unii asa inteleg sa fie impreuna.
era bun ce ai mancat la botez?
macar DJ-ul ti-a facut loc…
Hi hi .. ai rescris relatiile de la distanta 😀
Misto functioneaza creierul lu’ nenea ala …
asta îmi aduce aminte de următorul schimb de replici:
– e posibil să rămâi gravidă de la distanță?
-da, cu condiția ca distanța să nu fie mai mare decât lungimea.
@camytzi, eram sigura ca mi-am ratat sansa vietii :))
@Luxian, noi ce vina avem cand voi sunteti atat de stersi (doar unii, sa fie clar) incat nu putem sa ne aducem aminte nici natute cu parul?
@clawd, esti sigur-sigur? 😀
@Tomata, zic ca am fost io speciala, nu el retard :))
@ala Lazy, nu mai tin minte ce-am mancat (evident, doar am o problema de memorie); ce-ai vrut sa zici cu DJ-ul?
@Dojo, cea mai misto relatie la distanta din viata mea
@Adi Hadean, :))))) tare
Mamă! Da’ l-ai prins din prima că nu-ţi place (adică de la 20 de ani), că văd că ai reprimat bine amintirea aia. Felicitări! Zi şi mie reţeta! 😀
Mai era si aia: Ai prietena? Da. Dar ea stie? :))
Foarte amuzant!
Şi mie mi s-a întâmplat să nu îl mai recunosc pe băiatul căruia îi plăcuse de mine în clasa a 4-a, când în loc să mă pupe, m-a îmbrâncit în curtea şcolii 😀
nenea ala-i dubios. io ma feresc de fetele cu care am fost ca de dracu’ 😀
Tu nebu. Crede-mă. Îs FOARTE sigur. Nu de alta, dar, pe cât de fenomenal şi eStraordinar îs în ziua de azi… pe atât de “lame” eram pe vremuri… Deci nu-s FOARTE multe fetili care m-au refuzat. Şi asta pentru că nu-s foarte multe fetili la care am încercat… diverse… (în funcţie de vrâstă) 😀
Rautacioasa concluzia, dar altfel.. funny articol.