Noi ne “dam” gratuit, dar altii ar trebui sa ne dea valoare

Valoarea e greu de obtinut in lumea asta. Si nu, nu am in minte conotatia manelistica omniprezenta in ultimii ani, ci am in minte valoarea aia care ne defineste, ca oameni, ca profesionisti, ca locuitori ai unui oras sau a unei tari etc. Caci da, valoarea asta trebuie muncita.

Nu de putine ori am intalnit oameni care se plangeau ca muncesc prea mult si ca sunt platiti prea putin. De acord, unii poate n-aveau de ales, dar oamenii de la care eu auzeam asta, in general, erau exact aceia care puteau face ceva in sensul asta: puteau cere o marire de salariu, puteau sa ceara mai multi bani de la bun inceput, puteau sa plece in alta parte. In ultima vreme am intalnit, de exemplu, artisti care cantau in cluburi sau cafenele unde intrarea era libera si apoi se plangeau ca la spectacolele pentru care cereau bani de bilet nu venea aproape nimeni.

Valoarea ne-o stabilim noi. Daca eu, ca blogger, om de online sau ce mama naibii oi fi, mi-am stabilit o valoare pe piata, incerc sa ma tin de ea. Am trecut de momentul in care scriam pentru 10 oameni si nici nu am ipocrizia de a spune ca nu vreau sa castig nimic de pe urma acestui blog. E o munca pe care o prestez de doi ani si jumatate si consider ca e meritul meu ca munca sa-mi fie rasplatita. Daca as face campanii gratuite pentru clienti care isi permit sa plateasca (si care stiu cat au de castigat de pe urma unei campanii derulate pe bloguri), atunci se cheama ca m-as sapa singura. Si cand zic plata, nu ma refer neaparat la bani, ci la un schimb reciproc avantajos.

Nu e bine sa te dai pentru sex si apoi sa ai pretentia ca vrei inapoi sentimente, ca nu te mai baga nimeni in seama. Daca te duci sa ti-o pui, pur si simplu, cu cele mai instinctuale dorinte, nu te astepta la dragalasenii dupa aia, ca asa ti-ai stabilit valoarea. Esti acolo, pentru refulare si asta e. Accepta, mergi mai departe si gandeste-te ca data viitoare va trebui sa pui singur mai mult pret pe tine si pe ceea ce ai de oferit.

Cerem de la altii ceea ce nici macar singuri nu ne dam. Ca daca ala de langa mine, orice fel de relatie am avea (profesionala, intima, de prietenie), vede ca eu nu ma respect suficient, va considera ca e dreptul lui sa calce si sa-si insuseasca lucruri, sentimente sau parte din munca mea.

Nu va mai “deschideti” tuturor, ca, intr-o buna zi, va intra cineva cu bocancii plini de noroi si rahat si o sa puta grav in toata casa. Si daca noroiul poti sa-l speli, mirosul e mai greu de scos.

Tweet