Nu vreau sa fiu o femeie frumoasa

[Siii…m-am intors, temporar, pentru o scriitura de geniu]

De multe ori m-am intrebat cum e viata unei femei frumoase. Stiti voi, femeia aceea care poseda o frumusete clasica, cu pometi bine conturati si buze carnoase, ochi albastri si dantura perfecta; sprancene atent conturate si corp de milioane, inalta si fara urma de celulita sau alte cele.

N-am fost niciodata frumoasa. Sunt genul de femeie care se face placuta prin natura ei si8 nu prin felul in care arata. De-a lungul anilor, am invata ca zambetul este cea mai puternica arma, iar daca mai adaugi si o privire studiat-misterioasa, cheia succesului spre ademenirea masculina e ca si garantat.

Bineinteles, nici cand eram mai tanara, nu eram atragatoare. Tunsa scurt, cu comportament de baietoi, sportiva si cu preocupari care nu tineau nicidecum de sfera ingrijirii fizice (gen machiaj, coafor sau alte chestii derivate din asta), ma surprindeam cateodata ramanand cu privirea atintita pe cate o frumusete de asta care pana si mie imi taia respiratia. Pe atunci aveam un oarecare regret ca nu posed atuurile fizice pe care le regaseam in alte fete din jurul meu. Anii de liceu au fost oarecum divizati intre pasiunea mea pentru sport si cea pentru carti, negasind nici un fel de interes in a-mi petrece timpul cu reprezentantii masculi ai cercului meu de prieteni.

Eh, asta nu inseamna ca am fost o pustnica in timpul liceului. Am avut doua relatii (sau, ma rog, ce putea fi la varsta aia, ca atunci era altfel), cu doi baieti, culmea, foarte frumosi. Si de care m-am plictisit foarte repede, ca in afara de faptul ca erau frumosi, nu era mare lucru de capul lor. Terminarea liceului mi-a adus, cred, maturitatea necesara in a-mi alege relatiile si oamenii cu care vreau sa-mi petrec timpul; cred foarte tare ca daca as fi fost foarte curtata in timpul liceului, n-as fi avut timp sa fiu atenta la tot ceea ce se petrece in jurul meu. N-as fi avut timp sa ma preocup de scoala sau de citit, n-as fi putut sa-mi formez opinii sau sa-mi construiesc principii.

Femeile frumoase sau oamenii frumosi, in general, devin, odata cu trecerea timpului, obsedati de felul in care trebuie sa arate, pentru ca asta le-a fost cea mai importanta arma de-a lungul vietii. Cunosc femei care se simt devastate de trecerea timpului, deoarece au impresia ca bunul lor cel mai de pret se altereaza si atunci recurg la tot felul de subterfigii pentru a-si prelungi “tineretea”. Ajung sa faca din asta un scop in viata si pierd sau se pierd de lucrurile importante. Inainte sa sariti pe mine, spun ca sunt multi care fac exceptie, dar, din pacate, prea putini ca sa conteze.

Nu vreau sa fiu o femeie frumoasa. Vreau sa fiu o femeie care stie sa atraga un barbat altfel decat prin atuurile fizice. Vreau ca un barbat sa ma doreasca dupa ce vorbeste cu mine, nu la doua secunde dupa ce ma vede. Da, imi plac barbatii frumosi, dar imi place si felul in care ii aduc langa mine. Pentru ca, inca, inteligenta e sexy, iar eu sunt o femeie al naibii de sexy, if you know what I mean…. 😉

Tweet