O Romanie surprinzatoare

Ziua de duminica, a doua a calatoriei prin Tara Moldovei, a inceput, din nou, foarte devreme. La ora 8 eram deja in holul hotelului, cu mic-dejunul luat, cafeaua bauta si gata pentru alte (re)descoperiri. Vremea parea a nu tine cu noi, afara era o ploaie mocaneasca de parca ne aflam in octombrie, nu la sfarsit de iunie.

Am luat-o, incet si cu timp, spre Cheile Bicazului. Daca n-ar fi plouat asa tare, cred ca as fi stat numai cu aparatul scos prin geamul masinii. Adevarul e ca peisajul era destul de sinistru, toata ploaia aia, in combinatie cu raul de langa sosea imi dadea o stare de neliniste destul de apasatoare. Era ceata peste tot, insa senzatia ca vedeam ceva spectaculos nu m-a parasit deloc. Am vazut si Lacul Rosu, la fel de trist sub ploaie, inconjurat de aceeasi ceata care ne-a insotit pana aproape de ora amiezii. Nu se mai vedeau nici trunchiurile copacilor iesind din lac, iar peisajul mi-a dat aceleasi frisoane usor nelinistitoare.

Urmatoarea oprire a fost la Castelul Cnejilor. Mi-a placut, mult de tot. Mai ales ca iesise si soarele, iar ruinele vechii cetati sunt maiestuoase cand sunt imbracate in razele calde de soare mult dorit. Ce sa mai spun de drumul pana la castel, din nou am avut parte de peisaje superbe, plus am gasit in satul Corbu o casuta care ar putea fi perfecta pentru cei 7 pitici ai Albei ca Zapada.

Distractia maxima a fost la rezervatia de zimbri “Dragos Voda”,unde am gasit o placa explicativa despre istoria zimrilor din Romania. Cititi de pe poza de pe Picasa, noi am ras bine de numele date bietelor animale. Mai trist a fost sa vedem ursul inchis intr-un spatiu mult prea mic pentru gabaritul lui si, din cauza asta, eu n-am fost de acord cu “sloganul” rezervatiei, care e ceva de genul: “Vii ca turist, pleci ca prieten”. Mda, sigur.

Manastirile Agapia si Neamt au fost urmatoarele in traseul nostru. Nu-s prea bisericoasa din fire, asa ca tot ce am facut la aceste manastiri a fost sa ma dau jos din masina, sa fac niste poze si sa fumez o tigara in asteptarea celor care au vrut sa viziteze mai mult. Insa rabdarea mi-a fost rasplatita, pentru ca, dupa ce am lasat in urma manastirile, am ajuns la Cetatea Neamtului. Am urcat de mi-a iesit pe ochi (iar coborarea a fost de-a dreptul un chin), insa a meritat tot efortul. Cetatea e mai mult decat spectaculoasa, iar panorama iti ia rasuflarea. Mi-a placut ca e restaurata si ca s-a incercat o refacere a catorva tablouri de pe vremuri: camera de taina, inchisoarea sau camera ostenilor sunt doar cateva dintre ele.

Pentru ca manastirea Varatec s-a aflat in drumul nostru inapoi spre Piatra Neamt, am mai avut si acolo o oprire scurta si apoi ne-am indreptat spre lacul de acumulare de la Cuiejdel. Pe drum, am trecut printr-un sat atat de frumos incat nici n-am fost in stare sa fac poze, atat eram de absorbita de ceea ce vedeam in jur. Bine, adevarul e ca si drumul era destul de neprietenos (in sensul ca au fost unele portiuni in care drumul era la fel de lat cat era si masina, iar pe o parte ne astepta raul involburat; norocul nostru ca eram cu un SUV Mercedes), asa ca am fost preocupata sa stau crispata. Din pacate, entuziasmul ne-a fost taiat de alunecarile de teren din ultimele zle, care au surpat drumul forestier care ducea spre lac. Asa ca, va dau un link cu cateva poze gasite pe net, sa nu-mi fie numai mie ciuda ca n-am ajuns acolo.

Of course, am ajuns la hotel obositi si incantati, pentru ca Moldova noastra e spectaculoasa. Iar maine o sa mai povestesc o zi plina de aventuri si minuni.

Tweet