“Lautrec la bordel” si marea mea dezamagire
Sunt unele spectacole la care merg (indiferent daca sunt dintr-un festival sau productii ale teatrelor din orasele prin care ma nimeresc sa trec) si de la care am niste asteptari imense. Daca vad distributia, regizorul, autorul sau alte alea, ma agit si ma pregatesc sufleteste sa fiu data pe spate.
Asa a fost si spectacolul pe care l-am vazut ieri, “Lautrec la bordel”, in regia lui Horatiu Malaele. Cand vad Malaele pe vreun afis, ma bucur si ma arunc in plonjon spre casa de bilete, platind oricat pentru un spectacol cu sau facut de el. Am vazut prea multe din ceea ce a lucrat pana acum si pana acum nu am fost niciodata dezamagita.
Pana acum.
Pentru ca “Lautrec la bordel” e o poveste fara cap si fara coada, in care nu stii unde se opreste povestea si incepe vodevilul cabareto-bordelistic si invers. E un fel de musical in care personajele nu sunt definite si dau impresia ca nu se termina nicicum, parca sunt neterminate, fara o personalitate care sa le puna in valoare. Sigur, exista actori in distributie cae sunt foarte expresivi, dar asta nu salveaza spectacolul, din contra. Acesti actori nu fac decat sa arate si mai mult mediocritatea in care suntem aruncati, ca spectatori.
Poate asta e scopul, cine stie? Poate ca, vorbind despre un bordel mai mult decat despre Lautrec, Malaele vrea sa ne faca sa simtim lucrurile facute superficial si la suprafata si sa apreciem mai mult lucrurile facute cu simt de raspundere. Sigur, Vlad Ivanov e delicios, iar Iulia Vantur e foarte expresiva, dar 2 actori dintr-o distributie de 10 (sau mai multi) nu e suficient.
Apoi, poate ce mai mare dezamagire a fost playback-ul facut de personaje. Pai musical cu playback? Unde s-a mai vazut asa ceva? Si de ce ai alege, ca regizor, sa-ti pui actorii sa mimeze muzica, intr-un festival de o asemenea amploare? Iar faptul ca subtitrarea a lipsit cu desavarsire (si nu din vina organizatorilor, compania de teatru e cea care trebuie sa fie pregatita pentru a-si arata spectacolul tuturor, nu numai romanilor), e inadmisibil pentru un festival INTERNATIONAL de teatru.
Dezamagitor, pentru mine si pentru jumatate dintre cei veniti aseara la Sala Thalia sa se lase cuceriti de Malaele si al lui spectacol. Din pacate, va mai trece mult timp pana o sa am din nou curaj sa merg la un spectacol regizat (nu jucat) de el. Si tot din pacate, costumele excelente si decorurile foarte bune nu fac dintr-un spectacol o experienta de neuitat.
Credit foto: Sebastian Marcovici | FITS 2012
Tweet
Si ma indemnai sa merg la teatru… :((
Pai in continuare te indemn sa mergi. Daca un spectacol nu e pe placul meu nu inseamna ca nu iti va placea. Asta sau altele, ca nu toate spectacolele sunt dezamagitoare
:)) Ma asteptam la raspunsul asta. Adevarul este ca nici nu prea am cu cine. Sotul meu nu gusta asa ceva, copilul n-a mai mers la teatru de cand era mititel, iar prietenele mele sunt prin Italia. Singura fiind, prefer sa ma tolanesc in pat cu cartea in mana.
Eu merg singura la teatru de multe ori 😀
Parca nu are farmec sa pleci de la spectacol si sa nu poti comenta cu nimeni.
@vienela pai copilul de ce n-a mai mers la teatru de cand era mititel? ce te opreste sa-l iei cu tine la teatru?
A fost mereu exagerat de incapatanat, desi eu nu l-am rasfatat foarte tare. Dintr-o data a spus ca el are altceva de facut, care il atrage mai mult(ii placea mult sa citeasca). L-am mai dus de vreo doua ori mai mult fortat, a stat cu o mutra plictisita tot timpul, apoi am renuntat. Au mai fost si perioade grele, in care teatrul era ultimul loc la care sa ma gandesc…A terminat de citit “Colt alb” la 5 ani, apoi a inceput sa devoreze cartile din casa si pe cele imprumutate de mine de la biblioteca. Cand a terminat de citit Harry Potter m-a anuntat pe un ton solemn ca nu va mai deschide nici o carte, convins fiind ca nu exista carte mai buna in lume. Nu s-a tinut de cuvant, dar nici n-a mai citit mai mult de 20 de carti de atunci.
Acum este si mai ocupat cu scoala, cu fetele, cu calculatorul. 😉