Oameni, vorbe si un rest de supernova

Poate ca-s naiva si n-am nicio legatura, de fapt, cu a conduce un business; cu ideea de “a face afaceri” – asa cum o vad materializata in jurul meu. E greu sa spun ca fac asta cand toate alegerile mele sunt bazate pe ceea ce simt, nu pe ceea ce gandesc.

Colaboratorii mi-au devenit prieteni. Altii imi erau deja, inainte sa incepem sa lucram impreuna. Pentru mine, “intalnire la client” nu inseamna altceva decat a ma vedea cu un om care-mi e aproape de suflet, cu care pot vorbi despre dragoste, suparari si cele mai mari bucurii. Nu stiu cum si in ce fel, dar cred ca am un magnet in mine, care atrage exact acei clienti-colaboratori ce se transforma in prietenii care iti sunt alaturi orice-ar fi.

M-am intors aseara de la Bucuresti dupa o saptamana in care am trait zilnic cel putin 10 bucurii mari. Posibil sa fi fost mai putine, si mai posibil sa nici nu fi fost atat de mari. Dar entuziasmul si senzatia ca directia pe care am luat-o e cea mai buna, nu se compara cu nimic. Mi-am primit confirmarile (pentru ca orice decizie, oricat de bine as simti-o, are nevoie de incurajari – mai mult sau mai putin verbale) si mi-a fost acordat sprijinul neconditionat al unor oameni care cred in mine, in noi, in ce ne-am propus sa facem.

Daca inceputul anului ma gasise cu tot felul de intrebari si temeri, inceputul primaverii ma izbeste in piept cu cel mai simplu si clar sentiment de siguranta. Planurile din capul meu se astern in fata mea si impodobesc frumos drumul pe care mi l-am ales, iar mintea se distreaza cu un gand ce pare sa fie motiv al discordiei in adunarile cu oameni care muncesc in diferite domenii: sunt fericita cu munca mea si viata personala n-are legatura cu cat de mult muncesc; e vreme pentru toate, cu acelasi calm si aceeasi liniste, in ciuda vitezei la care se intampla lucrurile.

Sunt pregatita pentru tot ce are sa mi se intample frumos, muncesc pentru zambetele colegelor mele (fetele care ma sustin si ma sprijina orice ar fi, oricum ar fi) si ale oamenilor care-si pun afacerile si planurile in mainile mele. Ma bucur de viata mea si de maturitatea pe care am gasit-o, fara sa-mi pierd dorinta de a sari prin balti cand ploua, tinandu-ma de mana calda care ma protejeaza.

Si, fara legatura cu nimic din cele de mai sus, sa dansam putin.

Foto: Let’s Swing by Shutterstock (e foto cu licenta speciala, obtinuta in urma unui parteneriat cu ei)

Tweet