„Omul pernă” – comedia neagră față în față cu o realitate macabră

nebuloasa | 11 August 2016 | Culturale | No Comments

Cred că dramaturgul preferat al acestei perioade e Martin McDonagh. Dintr-o întâmplare, desigur, pentru că doar întâmplarea a făcut ca eu să ajung să văd două spectacole după două texte semnate de el la o distanță de două luni.

Primul a fost „Vestul singuratic”, spectacol văzut la FITS (un maraton de trei ore și un sfert care m-a ținut cu sufletul la gură de la început până la sfârșit), al doilea a fost „Omul pernă” (Teatrul ACT, regia Eugen Gyemant, cu Ionuț Grama, Lucian Iftime, Cătălin Babliuc, Dan Rădulescu și Teodora Iancu), o montare în stil comedie (foarte) neagră care m-a încântat de-a dreptul, văzut la Ideo Ideis aseară.

N-am să fac o cronică a spectacolului, cred că cel mai bine ar fi să mergeți să-l vedeți când se mai programează și să vă faceți singuri o părere (mie mi-a plăcut, deci poate asta contează în decizia de vizionare). Însă ce mi-a plăcut cel mai tare a fost momentul de după spectacol, când gașca cu care l-am văzut s-a împărțit în două: cei cărora le-a plăcut și cei cărora nu. Iar astea sunt momentele cele mai faine la un festival-maraton de vizionări de spectacole (sau filme, că e cam același lucru), când fiecare își aduce argumentele pentru o tabără sau alta, foarte relaxat și fără patimă. Subiectul e unul greu, macabru, cu replici care-ți desenează în creier imagini greu de suportat – fie ele și imaginate.

În altă ordine de idei, mă încântă spectacolele cu texte puternice în care se poate râde copios la cele mai macabre glume. Poate am un simț al umorului mai special, nu știu care-o fi motivul, dar „Omul pernă” mi-a plăcut exact din acest motiv: o situație oribilă, care ar putea fi perfect reală, devine mai ușor de urmărit atunci când se folosește puțin umor. Umor negru, bineînțeles, acel umor care te face să te simți vinovat că râzi cu lacrimi (deși ai putea plânge la fel de bine), dar care te așază mai bine pe subiect și te determină să-l înțelegi în toată profunzimea lui.

Înainte de a vă lăsa cu câteva fotografii din spectacol, vreau să rămână și scris ce-am vorbit mai devreme cu o parte dintre oamenii veniți la festival: Dan Rădulescu și Cătălin Babliuc sunt niște actori minunați.