Panica, panica
N-o sa scap niciodata de sentimentul de panica generat de trezirea tarzie si senzatia ca voi intarzia undeva. De cand lucrez de acasa, nu imi pun niciodata intalniri inainte de ora 11. Nu pentru ca ma trezesc tarziu, ci pentru ca imi place sa-mi beau cafeaua in liniste, ascultand muzica si raspunzand la e-mailuri.
Pe vremea cand eram angajat si prestam cu spor de la 8 dimineata (cea mai neagra perioada din viata mea, mi se parea inuman sa ma trezesc la ore de alea cand afara era aproape noapte), puneam vreo 3 alarme. Cel putin. Sa fiu sigura ca ma trezec. Daca nu ma trezeam, vreo 10 oameni ramaneau pe afara, ca n-avea cine sa le deschida usa depozitului. Deci eram fiarta de stresata, mai ales dupa vreo seara in care ajungeam foarte tarziu acasa (tot de la munca, nu din oras, nu prea ieseam pe vremea aia) si ma prabuseam intre asternuturi spre un somn care semana a coma.
Diminetile in care nu auzeam ceasul (sau il auzeam, dar il inchideam in loc sa-l pun pe “snooze”) erau cele mai urate. Cu o mana ma imbracam, cu una ma spalam pe fata, timp in care sunam vreun coleg sa ii spun ca ajung, doar ca voi avea putina intarziere. Scapam totul din mana, tranteam toate telefoanele pe jos, bluzele mi le puneam invers, plecam cu papucii de casa in picioare. Odata am si ajuns la munca purtand papucii de casa. Si apoi, toata ziua era compromisa. Orice faceam, faceam degeaba, ca nu eram in stare sa ma adun, oricat de tare incercam.
In aceasta frumoasa dimineata de vara, m-am trezit extrem de panicata la ora 8.36. Nu mai pun de mult ceasul sa sune (decat atunci cand stiu ca trebuie sa prind vreun tren dimineata devreme), dar, cumva, gandul ca n-am auzit ceasul m-a nelinistit foarte tare. Am sarit ca arsa, mi-am cautat telefonul cateva minute bune (ca apoi sa realizez ca era pe undeva prin geanta, pus pe mute), m-am dus ata la dulap sa-mi caut haine, sa fac dus si sa plec.
N-aveam unde sa plec. Lucrez de acasa de aproape trei ani si nu trebuie sa ajung la niciun birou. Si daca ar trebui sa ajung, ar fi biroul la care as fi un soi de proprietar, deci nu ar trebui sa ma grabesc sa fiu acolo la ora fixa. Cu toate astea, primele 10 minute ale zilei de azi au fost extrem de ciudate: am scapat iar din mana tot ce am incercat sa apuc, am varsat cafeaua, m-am impiedicat in halatul de baie. Drept urmare, ziua de azi e compromisa total, asa ca ascult Kurt Elling de mai bine de trei ore si fac…nimic.
Si pentru ca-s “frilensar”, si pentru ca pot, am decis ca azi mi-am luat liber de la orice. N-as putea sa fac ceva cum trebuie, asa ca mai bine previn niste dezastre. Lucru pe care nu-l puteam face in orele panicate care urmau unei treziri intarziate de acum ceva ani.
Va scriu in fiecare zi de pe Ultrabook-ul meu TOSHIBA Portégé Z930. Ultra-slim. Ultra-cute. Ultra-love.
Tweet
Ah, ce tagline mişto pentru Toshiba!
Ultra-cute, ultra-love!
Anne, asa si e, a fost dragoste la prima atingere 😀 (daca as putea da like la comentariul tau, ce bine-ar fi…)
Antrenamentele de la handbal începeau la ora 7.00 (șapte). Nu puteam sa ma trezesc mai târziu de 6.20 (de 4-5 ori pe săptămâna).
In clasa a 11-a si a 12-a am incheiat antrenamentele pentru ca învățam dimineața, asa ca la 7.30 trebuia sa fiu in clasa.
Imi plăcea sportul si handbalul in special, dar am ajuns sa ma feresc de trezitul prea devreme…
Te înțeleg perfect.
Strage! Si eu mi-au luat “liber” azi din exact acelasi motiv. Si stau si putrezesc aiurea…
Rares, eu faceam antrenamente dupa amiaza, dupa ce terminam scoala. Si sa stii ca, de la o vreme, fie ca vrei sau nu, o sa te trezesti devreme ca…asa-i cu varsta
Tudor, hai ca o fost bine, o trecut si ziua de azi, asa fara chef cum o inceput :))
He he, cunosc sentimentul 😀
Am avut vreo 3 luni la radio, cand intram pe post la 6 dimineata. Asta inseamna ca la 5 eram deja in radio, pregatind emisiunea. La 4 si ceva ma trezeam. NIciodata nu m-am putut trezi OK, ai mei nu dormeau noptile sa fie siguri ca ma trezesc. Aveam alarma de la mobil (mereu un sunet din ala atat de cretin, ca te trezeai si din morti), plus doua alarme umane, care veneau sa ma trezeasca. A fost cea mai neagra perioada din viata mea, desi la 10 eram gata cu ziua de lucru.
Nu pun la socoteala anii de scoala si imputita aia de ora: 6:30 la care trebuia sa ma trezesc.
Acu’, tot ca ‘frilancer’, ma trezesc cand am eu chef. Nu este mai tarziu de 9, ca ‘soarele, se trezeste mai matinal un pic decat mine. Pana termina cu dusul, sunt si eu deja in capul oaselor si citesc bloage/emailul. Apoi pe la 9 si ceva incep ziua de munca.
Am avut cosmaruri (si inca am), ca intarzii la radio (desi am intarziat o singura data in 10 ani de cariera – si asta a fost 5 minute, ca se miscase oftalmologul mai incet, deci nu ca nu m-am trezit). Din fericire ma trezesc destul de amuzata (dupa spaima din somn), ca nu tre’ sa plec niciunde 😀
Dojo, e bine ca te amuzi, eu imi distrug toata ziua din cauza panicii de dimineata :))