Măsura succesului
Oamenii măsoară succesul altora (și al lor) după niște măsuri sociale cel puțin dubioase. Se zice că ești un om împlinit dacă ai casa ta, o familie (sau măcar un copil), un job stabil care să nu-ți dea prea mari bătăi de cap. Alții spun că e necesar să te trezești cu noaptea-n cap, să faci sport la prima oră, să mănânci sănătos, să citești cărți deștepte despre dezvoltare personală. Plin de sfaturi pe oriunde te uiți.
Dacă e să mă uit la regulile societății, numai om împlinit nu mă pot numi. Mai degrabă cred că aș putea fi categorisită drept ratată, cu o viață anostă și deloc atinsă de un oarecare succes. N-am copii, sunt divorțată, stau în chirie. Nu mă trezesc cu noaptea-n cap, nu-mi place să fac sport la prima oră, mănânc sănătos (dar și când dau de câte-un burger zemos aș putea s-o țin pe prăjeli o săptămână), iar cărți de dezvoltare personală nu citesc nici picată cu ceară. Sigur, astea de mai sus sunt valabile când am un oarecare program normal la muncă, lucru care se întâmplă, în medie, cam patru luni pe an.
Când e haos și nebunia de pe lume, dorm patru ore pe noapte (dacă am noroc), nu mai am timp să citesc nici eticheta de pe sendvișul luat de la benzinărie, sport înseamnă alergat dintr-o parte în alta cu rezolvat de probleme diverse, iar cititul se rezumă la e-mail-urile cu întrebări și răspunsuri. Extrema cealaltă, tot fără rețeta succesului.
Ce voiam să zic. Cel mai important e echilibrul din minte, nu ăla pe care îl dictează lumea. Dacă unii sunt fericiți într-un fel, nu înseamnă că toți trebuie să fim fericiți în același fel. Fericirile, succesul, mulțumirea de sine se măsoară de mintea proprie, întotdeauna.
Nu vă mai comparați cu alții. Nu mai vreți ce au alții. Mergeți în ritmul vostru, e cea mai bună alegere. Întotdeauna.
Photo on Visualhunt.com
Tweet
Pai asta nu prea suna a viata de patroana
Lasand gluma la o parte, e adevarat ca “ești un om împlinit dacă ai casa ta, o familie (sau măcar un copil), un job stabil care să nu-ți dea prea mari bătăi de cap.”
Sti cine “fit the profile” cel mai bine? Bunicii mei de la tara. Aveau casa lor (cu pamant cu tot), copii din belsug (fara invitro si alte chestii…), un job stabil (duceau vaca la pascut). Pe langa asta faceau si fitness (baie in Somes si mers pe jos), respirau aer curat, si aveau un “view” extraordinar (stelele de pe cer).
Nu cred ca ii voi putea intrece vreodata…
Nu te mai lua si tu dupa perceptiile societatii…sunt niste truisme ce au fost considerate „politically correct” (sper sa fi scris bine) si pe care si le-au insusit toti maimutoii. Parca in familie si in marimea masinii sta implinirea unii om….eu ma consider implinit in momentul in care nu am mai suportat sefii si mi-am deschis propria afacere…e drept ca nu mai am timp liber dar nici nu conteazza!!
Radu, pentru mine împlinirea are alte repere. N-am simțit niciodată că vreau o viață de familie, cu copii și grădină de îngrijit. În schimb, mi-am dorit întotdeauna sa întâlnesc oameni mulți de la care am ce învăța, iar visul ăsta mi s-a împlinit cu vârf și îndesat. Nu mă compar cu alții pentru că sunt liniștită cu mine.
Cristi, nu mă iau, doar îi îndemn pe alții să nu se ia
@cristi g
tocmai ca nu sunt politically correct-e. sunt oribil de conservatoare.
Nu sunt oribil de conservatoare, sunt doar dorintele/implinirea altora si nu ale tale si asta e perfect ok
Nu suntem toti la fel si nu tre’ sa fie gresit ceva ce le place altora si tie nu, nu?
Ba sunt oribil de conservatoare. Conservatoare, obiectiv vorbind, și oribile pt mine.