People of TIFF

TIFF Merg la TIFF de vreo 6 ani. Cred. În 2011 am fost prima oară, de atunci n-am mai lipsit de la nicio ediție, fie că am stat trei zile sau o săptămână. Niciodată, însă, n-am fost la deschidere. Niciodată până aseară, când m-am aflat și eu printre cei peste 3.000 de oameni care au asistat la deschiderea celei de-a 16-a ediții.

16 ediții și 3.000 de oameni aseară. Plus încă vreo mie care n-au mai prins bilete. Prietenii mei care au venit de la București pentru prima oară la festivalul ăsta au stat două ore, cu rândul, la coadă la bilete, sperând să se mai pună câteva în vânzare înainte de începerea galei de deschidere.

Tot prietenii ăștia ai mei au bântuit ieri Clujul în așteptarea mea, ca să le spun eu cam care sunt evenimentele la care ar fi bine să meargă cât stau la festival. Nu știu ce ziceți voi despre asta, dar mi se pare o responsabilitate enormă să faci recomandări de filme sau spectacole de teatru/dans/orice. Iar eu fac asta cam mult în ultima vreme, sper să nu se arunce cu roșii înspre mine de câte vreun prieten nemulțumit de recomandări.

Revenind la oameni, ieri am bătut recordul la îmbrățișari. Sau, cel puțin, așa cred. Prieteni din Cluj, din București, chiar și din Timișoara, oameni cu care nu m-am mai văzut de atât de mult timp. Le zic prieteni pentru că fix asta sunt: acel fel de oameni cu care nu are importanță cât de rar te vezi, întotdeauna simți căldura și bucuria reciprocă a revederii.

E bine la TIFF. E întotdeauna bine la TIFF. Zilele astea cu atât mai mult cu cât îmi dau seama că nu mai e atât de simplu să ajung la filme și evenimente, multe dintre ele sunt deja sold-out, ceea ce e întotdeauna o veste bună.

Sunt unul dintre cei 3.000 de oameni din fotografia de mai sus, un punct mic de tot în partea dreaptă. Sunt unul dintre oamenii TIFF și-s al naibii de bucuroasă. Nu am niciun merit pentru asta, doar un mare mare noroc să fi fost, la un moment dat, în preajma cuiva care a simțit că am lucruri de transmis de aici.

Foto: Chris Nemeș – TIFF 2017


Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *