Poveste de iarna
Era o zi insorita de iarna. Pentru el, o zi ca oricare alta, niciodata nu parasea incaperea in care statea. Cateodata ii era greu, oamenii nu aveau grija de el asa cum merita, asa cum stia ca ar trebui. Totusi, in incaperea lui uneori rece si umeda, viata nu avea prea multe sa-i ofere, asa ca se bucura si cand ii era mai rau. Macar se intampla ceva.
Sigur, oamenii ii purtau de grija, il spalau, il aranjau, dar tot pentru confortul lor si niciodata pentru al lui. Simtea ca nu era drept.
Deseori era ridicat si putea sa zareasca afara, prin geamul stramt al incaperii. Intotdeauna vedea muntii si se intreba ce e dincolo de locul in care isi ducea zilele anoste, fara sa simta nimic notabil, nimic din ce ar putea fi povestit generatiilor urmatoare. Ar fi vrut sa stie cum e afara, ar fi vrut sa fie bagat in seama, sa afle ca e important pentru ceilalti, sa stie ca e de neinlocuit.
Nu stia ca viata lui avea sa se schimbe chiar atunci, in ziua aceea care incepuse ca oricare alta. Isi facu treaba, ofta asa cum facea in fiecare dimineata, crezand ca ziua aceasta va fi la fel ca sutele de alte zile ale existentei lui. Cand a sosit seara, aproape ca era usurat ca a mai trecut o zi pana cand…o mana de femeie, aceeasi femeie care il mangaiase in ultimele 4 zile, l-a smuls din locul lui si l-a trimis afara, cu o forta nebanuita, strangandu-l in fereastra minuscula si dandu-i libertate.
Acum era un capac de WC fericit: a simtit aerul si a ajuns direct in gratarul plin de funingine, aproape provocand un infarct indragostitilor care stateau sa admire partia sub clar de luna.
Motivele vor ramane pe veci ascunse.
Tweet
”Nu, nu! Nu-i de la noi din baie!” 😀
Motivele nu sunt ascunse, sunt doar în ceaţă. Cred că dacă femeia aia şi-ar aminti exact motivele le-ar dezvălui fără să stea pe gânduri. :))
Cu o ultima unda de respect de sine, Basescu miorlai: am furat pensiile oamenilor pentru alde Udrea, Boc, Roberta si restu’ – merit sa fiu un capac de WC pisat si incendiat de toata lumea.