Prima (mea) zi de blogger

19 mai 2008. Nici nu mai stiu exact ce-am facut in ziua aia. Cand mi-am baut cafeaua, daca era luni sau vineri, daca a fost o zi buna sau rea. Stiu doar ca am tastat pe calculatorul meu de acasa treaba asta: wordpress.com. Auzisem eu ca ala e un loc bun in care sa incepi un blog.

Nu stiam bine despre ce sa scriu, insa, inainte de asta, nu stiam ce nume sa-i dau. Nu voiam sa-i dau numele meu (am stat intr-un fel de anonimat pentru destul de multa vreme, fara vreun motiv anume), dar nici alt fel de inspiratie nu aveam. In ziua aia ma sunase un prieten de la Sibiu, sa ma intrebe de sanatate, iar eu ma apucasem sa-i explic detalii din viata mea tumultoasa si plina de peripetii. Mi-au ramas in minte cuvintele lui de atunci, spuse printre hohote de ras: “Mda. Tot o nebuloasa ai ramas pentru mine.” Si asta a fost, Evrika, descoperisem gaura din covrig: “nebuloasa”.

Urma sa-mi las niste ganduri pe o foaie virtuala pe care s-o citesc eu si inca vreun ratacit. Dar acele ganduri ieseau in lume, nu mai ramaneau doar pe o pagina de word dintr-un fisier bine ascuns si nici nu mai ramaneau scrise, apasat, intr-o agenda care tinea loc de jurnal. Ca de scris imi placea sa scriu, chiar daca nu ma pricepeam la asta. Nici acum nu ma pricep foarte tare, dar macar am ajuns sa am un fel de coerenta ce vine din niste ani de exercitii (aproape) zilnice.

Aveam palmele transpirate si inima imi batea tare. Eram incantata si total speriata de momentul in care aveam sa apas “publish”, desi era clar ca nu citeste nimeni. Ba mai mult, aveam de gand sa nu spun nimanui de blogul pe care tocmai il deschisesem, iar prin alte parti comentam cu numele meu (ma stiam deja, virtual, cu “greii” blogosferei si mi se parea nedrept fata de altii mai buni decat mine la scris sa povestesc ca tocmai mi-am facut blog, iar ei sa ma sustina din simpatie). Eram cu toate gandurile astea in minte, faceam tot felul de planuri si mi-am promis, atunci, in acea seara, ca o sa fac tot posibilul sa nu renunt la ceva ce imi provoca atata incantare inca dinainte de a incepe cu adevarat.

N-a fost ca in prima zi de scoala. Atunci nu stiam nimic despre viata, incantarea nu exista. Doar teama de necunoscut. In plus, scoala nu era o alegere constienta, pe cand blogul a fost, este si va ramane asa. Dar prima zi de blogging a fost la fel de frumoasa ca prima zi de scoala, va ramane la fel de prezenta in amintirile mele. A fost o zi in care mi-am dat voie sa incep sa spun tare ceea ce gandeam, orice prostioara, orice frustrare, orice bucurie. Sa impart cu oameni (de cele mai multe ori) necunoscuti farame din viata-mi simpatica sau grea sau melancolica, doar din dorinta de a scrie, tot mai mult si tot mai bine. Inca n-am reusit partea cu “tot mai mult si tot mai bine”, dar acea bucurie se regaseste de fiecare data cand apas “add new post”.

Profi premiaza scoli si fiecare dintre noi poate contribui la asta. Eu stiu sigur ca o sa contribui, fix in coltul strazii pe care locuiesc se afla un maret stabiliment al lantului de magazine si am de gand sa profit de treaba asta cu acordatul punctelor (e simplu, o sa vedeti in regulamentul de concurs). Daca sunteti bloggeri si aveti chef sa va povestiti despre prima voastra zi de blogger, participati la campania Blogal Initiative. E un exercitiu frumos de amintire.

Si ca sa nu va las asa, cu ochii-n soare, poftiti de va amuzati cu primul meu articol de blog.

Tweet