Primul JazzTM din public

Vineri începe JazzTM. E a șasea ediție a unui eveniment care s-a lipit de mine încă de la prima ediție. O primă ediție care îl adusese la Timișoara, în 2013, pe David Murray, un saxofonist de jazz de o creativitate imensă și un artist pe care nu credeam în vecii vecilor că o să-l ascult în orașul în care trăiesc.

Viața, întâmplările frumoase și oamenii care au avut încredere în mine m-au dus, la acea primă ediție, direct în echipa festivalului. Întâi pentru o colaborare punctuală, apoi pe post de PR. Acolo am stat până anul trecut, lângă probabil cea mai inimoasă echipă de organizare din Timișoara: echipa PLAI. Că am învățat enorm lucrând cu ei, e redundant să mai spun. Că mi-am văzut cu ochii (și îmbrățișat) idolii din copilărie, și asta e redundant. Îmi trec acum prin minte, de-a valma, toate zilele toride petrecute în backstage-ul din Piața Victoriei, toate dansurile cu voluntarii din spatele scenei, toate râsetele, și încruntările, și lacrimile de emoție sau de nervi.

Sunt câteva clipe care se derulează în capul meu de câte ori mă gândesc ce a însemnat JazzTM în viața mea.

Discuția cu Al Jarreau din 2014 a fost, probabil, cea mai emoționantă întâlnire profesională pe care am avut-o vreodată. Intenționasem să-i iau câteva vorbe pe care să le pun în comunicatul de presă, însă ceea ce a urmat a fost, de departe, o lecție de la un om cu care viața n-a fost întotdeauna blândă. Sociolog de profesie, a început să cânte dintr-un soi de frustrare pentru că nu putea ajuta oamenii așa cum își dorea. A încercat toată viața lui să-i vindece prin muzica pe care le-a oferit-o. „Have faith. In the meantime, just laugh.”

Conferința de presă cu Marcus Miller din 2015 e iarăși o amintire solidă. Avusesem o discuție destul de dură cu managerul lui, care-mi spunea că nu se poate conferință de presă, că Marcus e obosit. Am insistat și am cerut 10 minute; aveam vreo 15 jurnaliști de la publicații importante care așteptau, practic, la ușa hotelului, să le spun când se ține. „Lasă că vă știu eu pe ăștia cu PR-ul, ziceți 10 minute și după jumătate de oră trebuie să-mi târăsc artistul cu forța de lângă jurnaliști.” M-am uitat în ochii lui și i-am zis că 10 minute vor fi 10 minute. Nu m-a crezut, desigur, dar, după 10 minute de conferință de presă, l-am luat de mână pe Marcus Miller și am ieșit din sală, după ce am stat încordată ca un arc, cu ochii pe ceas. A ieșit bine, toată lumea a fost mulțumită, însă eu mai avusesem de înfruntat și emoțiile moderării unui mic eveniment la care starul era unul dintre acei idoli despre care vorbeam la început.

Întâlnirea cu Dee Dee Bridgewater din 2016 rămâne, cred, singura întâlnire cu inspirație avută vreodată cu un artist. Am petrecut foarte mult timp împreună, de când a ajuns până a plecat și, Doamne, cât de multe are femeia asta de spus. În muzică și despre viață. Am vorbit despre divorțuri și resemnări. Despre acceptare și ambiție. Despre visuri mărețe și dezamăgiri cumplite. Și, mai ales, despre cum să nu mai fii tare și puternică atunci când ceea ce se întâmplă în jurul tău e un dezastru. A fost atâta emoție și bucurie în întâlnirea asta încât mă socotesc extrem de privilegiată că am avut norocul să mă aflu acolo, la JazzTM.

Privilegiu a fost toată perioada petrecută lângă festival. Este evenimentul care m-a făcut să vreau întotdeauna mai mult de la mine. Să fac mai mult. Să învăț mai mult. Să tac și să ascult. Să vreau să schimb lumea mea în bine implicându-mă cu adevărat în evenimente care-mi fac bine la suflet. Și cred că nu greșesc când spun că datorită oamenilor de la JazzTM – a lucrurilor învățate alături de ei – am ajuns acum să lucrez cu cele mai frumoase evenimente dn țară.

Tako, mulțumesc.

Să nu uităm, totuși, de ce ne-am adunat aici. A șasea ediție JazzTM va avea loc în perioada 29 iunie – 1 iulie, programul se găsește pe site, iar eu scriu mai jos ce abia aștept să văd:

Vineri, 29 iunie – The Cinematic Orchestra (și de-oi mai avea putere, merg la Nocturnal Jams, în Aether și D`arc)

Sâmbătă, 30 iunie: de la ora 17:00 o să pendulez între Parcul Civic (Scena Profi) și Parcul Castelului (Scena Raiffeisen Bank), la concertele Murnau, B.A.U, Bega Blues Band și John Beasley presents MONK’estra

Apoi, de la ora 20:00, mă mut la scena mare din Victoriei: Krisper, Kurt Rosenwinkel’s CAIPI, R+R=NOW (Robert Glasper, Terrace Martin, Christian Scott aTunde Adjuah – pe care l-am văzut și anul trecut), Derrick Hodge, Taylor McFerrin, Justin Tyson)

Duminică nu-s, că o să plec spre BUZZ CEE, dar tare l-aș fi văzut pe Gregory Porter.

Care sunteți în Timișoara weekendul ăsta, e și păcat să nu ne bucurăm împreună de atâta muzică bună.

Foto: Flavius Neamciuc

Tweet