Respect si bun simt
Zilele astea sunt intr-un fel de vrie cu treburi multe si mai putin timp pentru scris. Asa ca o sa ma iertati (va rog!) daca va scriu pe scurt niste mici poticneli ale zilelor. Azi, despre punctele pe radarul de bun simt/respect.
De cand ma stiu in campul muncii, am avut norocul sa intalnesc tot felul de oameni; da, norocul, pentru ca fiecare intalnire a fost un moment bun pentru a mai invata ceva. Dintre toti oamenii pe care i-am intalni, i-am detestat din prima pe astia care: vorbesc cu tine la “per tu”, desi tu te adresezi cu dvs. (mai ales daca eu, femeia, zic “dvs.”) si aia care spun dna./dl. “prenume” si nu dna./dl. “nume” (domnul Ghita in loc de domnul Ionescu). Mi se pare cea mai simpla evaluare pentru bunul simt al unui om atunci cand contextul intalnirii e unul protocolar si “domnul” insista sa-ti spuna pe nume si sa nu ia in considerare ca doamna insista in adresarea protocolara.
In fine.
Durerea mea de azi e alta: acei oameni care nu pun pret pe timpul altor oameni. Vorbim de o suta de ori la telefon, zicem ca ne intalnim sa discutam despre diverse treburi si ne intalnim doar ca sa-mi spui ca n-ai timp sa discuti cu mine, chiar daca in urma cu o ora si jumatate tu ai fixat ora intalnirii. Daca nici asta nu e punct de referinta pe radar pentru a depista oamenii cu care n-ar trebui sa ai de a face nici in ruptul capului, nu stiu care ar mai putea fi. Adica de ce-o fi greu sa zici din prima ca nu vrei/nu poti?
Si mai am. Nu raspunzi la e-mail-uri sau la telefon, desi m-ai rugat sa fac ceva pentru tine. Nu descarci materialele cerute cu insistenta si “urgent”. Daca mai stiti, va invit la vorba.
Foto: Respect by Shutterstock (e foto cu licenta speciala, obtinuta in urma unui parteneriat cu ei)
PS: da, azi facem un an de cand am deschis PRbeta, The Agency. Nu, nu inchidem; din contra, ne dezvoltam.
Tweet
Si as mai completa cu: Ma suna, imi reproseaza ca nu ne am auzit de o mie de ani la telefon (cica telefonul functioneaza in ambele sensuri) imi propune sa ne vedem la o cafea maine sau poimaine si apoi iar nu mai da niciun semn cateva luni. Apoi se reia circul
Da, Irina! Fix asa. Si pe mine ma irita la culme comportamentul asta.
Mie îmi place mult încheierea unei convorbiri cu „Vorbim!”. Păi vorbim acum, hai să vorbim acum, nu altădată!
Haha, simpatica asta cu “vorbim”. Mai sunt cateva care ma enerveaza. Printre ele asta: “Te-am sunat sa ma ajuti cu ceva.” Sec, asa, fara o mica introducere, fara sa ma intrebi daca pot sau daca vreau.