Bun în România – InnerSound New Arts Festival

InnerSound_vizual_2016_FILM Nou pentru mine, nu foarte nou pentru alții, InnerSound New Arts Festival e acea veste despre un festival românesc care te lasă cu zâmbetul pe buze. Aflat la a patra ediție, mie mi se pare că evenimentul ăsta e un pariu al creatorilor lui, care se iau la trântă cu toate preconcepțiile românești, mai ales în niște vremuri (ca astea de acum) nu foarte fericite – cu libertăți înjumătățite și acuze la tot pasul.

Un festival care pune accent pe artele vizuale și pe sunete. Silent films, fotografie, muzică contemporană cultă, multimedia. Un melanj menit să-i atragă pe cei mai discreți dintre iubitorii de arte, dar și pe cei mai dornici de a experimenta momente culturale pe care nu le întâlnești la tot pasul.

E frumoasă România asta. Făcută din oamenii care vor să crească prin cultură comunitatea în care trăiesc. Sinceră să fiu, nu cred că românii sunt pregătiți complet pentru acest tip de festival, dar am convingerea că cei care l-au gândit au răbdare și sunt conștienți de o parte din ceea ce au de făcut: puțină educație pentru trecerea la un alt nivel.

Până pe 25 iulie se mai pot înscrie filme/animații de scurt metraj pentru secțiunea Silent Film Night a festivalului. Aplicațiile se pot transmite:
– Prin transfer electronic sau link către Vimeo/Youtube, pe adresa: innersound.festival@gmail.com
sau
– Prin poștă, pe adresa:
Centrul de Muzică Electroacustică și Multimedia
Universitatea Națională de Muzică din București
Dl. Cătălin Creţu
Str. Ştirbei Vodă nr. 33, sector 1, 010102, București, România

Participanții sunt rugați să includă în aplicație:
– CV sau biografie
– synopsis sau scenariul filmului
– un text scurt ce descrie legătura cu tema festivalului, “Touch”

Acestea fiind zise, vă mai țin la curent cu ceea ce se pregătește la ediția a patra InnerSound New Arts Festival (28 septembrie – 1 octombrie 2016). Până atunci, vă spun că printre invitații ediției 2016 se numără: cvartetul de coarde Ad Libitum ( violoniștii Alexandru Tomescu și Șerban Mereuță, violistul Bogdan Bisoc și violoncelistul Filip Papa), ansamblul cameral SonoMania, dirijorul Alexandru Mija, pianiștii Gabriela Sultana –Malta și Mihai Măniceanu- România, acordeonistul Ghenadie Rotari (Moldova-Italia), ansamblul de tehno acustic Project 128- Olanda, compozitoarea și artista multimedia Svetlana Maras- Serbia, soundartist-ul și DJ experimental Lukatoyboy- Serbia.

Organizatorii InnerSound New Arts Festival sunt asociația Art&Co și asociația OPUS.

Parteneri: AFCN, Institutul Cultural Român, Muzeul Național George Enescu, Institutul Goethe, Institutul Aspen, The Ark, ARCUB, Cinema Elvira Popescu, UNMB, Noaptea Albă a Galeriilor, Noumax, CIMRO.


Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *