Sa facem diferenta, totusi
De-a lungul prea minunatei mele calatorii in lumea muncii, s-a intamplat de foarte multe ori sa am pozitie de conducere. Amu, asta nu era o problema, doar ca diferenta de varsta dintre mine si subalternii era minima, deloc, sau chiar am avut subalterni cu experienta mai mare si ani mai multi decat mine. Doar ca, se pare, aveam materialul care se cerea pentru a da ordine.
Nu ma simteam intotdeauna foarte confortabil sa fiu aceea care trebuie sa le spuna altora ce sa faca, mai ales ca firea mea e una vesela, iar seful ar trebui sa fie sobru si acru mai tot timpul. Avand in vedere ca lucram cu oameni tineri si foarte tineri, mi se parea nepotrivit sa am atitudine de tiran. Totusi, erau momente in care trebuia sa ma impun, pentru ca, la randul meu, eram trasa la raspundere pentru diverse chestii. Si uite asa, am inceput sa ma invat sa aplic penalizari, sa pun oamenii sa munceasca suplimentar atunci cand e cazul etc.
Curios e faptul ca au fost foarte putini aceia care nu faceau diferenta intre mine cea de la munca si cea din iesirile pe care le mai faceam cu gasca de la munca. Pricepeau ce responsabilitati am, in calitate de sef al lor si relaxarea pe care o afisez cand nu suntem la munca. Poate ca am dat numai de oameni inteligenti, chiar am fost norocoasa din punctul asta de vedere.
De ce scriu toate astea? Pentru ca, de curand, am fost oarecum uimita de atitudinea unui colaborator, care, desi poseda inteligenta necesara, nu a stiut sa faca diferenta intre tonul folosit pe messenger si tonul oficial, de munca, al unui e-mail trimis in calitate de project manager ce ma aflu.
Si acum ma intreb, e chiar atat de greu sa intelegi ca un ton oficial nu inseamna neaparat tras la raspundere? Ca hlizitul pe messenger e ok, ne “simtem bine”, dar cand e vorba de munca si alte chestii asemanatoare, tai in carne vie. Mai ales ca e vorba de un proiect care se intinde de luni de zile, din diverse motive.
Mno, oi fi io mai rea, asa, de felul meu…
Tweet
mie mi-a placut sa-mi fii sefa 😛 ce mi s-a parut aaasssaaaaa de ciudat a fost sa imi zici “Maria” la serviciu… :))))))) puuuuuppp siiis :*
Mi se pare greu sa fii sef atunci cand subalternii tai sunt mai mari decat tine sau iti sunt prieteni. Mai ales, cum spuneai si tu, daca esti o fire mai extrovertita, glumeata etc.
In cazul meu, lumea tinde sa se raporteze doar la una din laturile mele (cea de “sef” – sau hai sa zicem coordonator – si cea de phun guy to hang out with). Fie o sa fiu tot timpu’ pentru ei vita aia care ii pune la treaba, fie cel mai bun prieten. Si mi s-a-ntamplat de multe ori sa fiu luat de cel mai bun prieten atunci cand era de lucru. Not fun.
Asteptam un mail oficial pe tvdece@yahoo.com sa vedem cat de formala poti sa fii :))
Intr/adevăr e greu să fii șef și să încerci să fii prieten cu subalternii. Eu cred că acest lucru nu este posibil. La serviciu trebuie să îți faci datoria, să atingi obiectivele care ți s/au încredințat. Trimit la un link super fain legat de acest aspect: http://efervescentze.blogspot.com/2010/05/zece-prostii-pe-care-managerii-sa-si-le_19.html
Eu cred ca e o diferenta intre a fi sef si a fi leader/conducator. Daca nu conduci o echipa de zidari (desi as putea argumenta ca si aici nu e nevoie intotdeauna de un sef) ci de oameni carora le pretinzi sa gandeasca, sa se adapteze la situatii noi, sa rezolve probleme noi, rolul tau nu e sa le spui ce sa faca ci sa-i ajuti sa se dezvolte astfel incat sa fie in stare sa faca de unii singuri si mai bine si mai repede pe viitor. Este o vorba: “Give a man a fish and you feed him for a day. Teach a man to fish and you feed him for a lifetime”.
Daca actionezi in felul asta, distanta dintre tine si ei e mai mica, astfel incat poate ca va fi mai usor sa faca diferenta intre prieten si manager/mentor.
Bineinteles ca trebuie sa ai si niste oameni potriviti ca sa poti lucra astfel. Si nu ma refer neaparat la nivelul lor de educatie si cultura cat la un minim bun simt si respect fata de munca pe care o fac.