Silvana Mihai – de la Ideo Ideis la FITS

Silvana Mihai are 18 ani si asteapta cu infrigurare bacalaureatul. Pe langa scoala, mai are o activitate din cauza careia e intrebata de multi: “Dar de ce faci asta?” E actrita la Atelierul de Teatru, o trupa de liceeni din Botosani, care are in componenta elevi de liceu de la clasa a IX-a pana la clasa a XII-a. Pe Silvana am vazut-o pentru prima data anul trecut la Ideo Ideis, in rolul lui Momo, din spectacolul cu acelasi titlu, despre care am scris si aici. Plecasem de la acel spectacol cu lacrimi in ochi, impresionata, in mare parte, de tanara actrita care reusise sa ne faca pe toti sa ne gandim la momentele in care am fi putut sa facem mai mult pentru sufletul nostru, si, totusi, din varii motive, n-am facut-o.

E un copil si, totusi, are o maturitate pe care o simti ca vine din interior. E foarte precauta atunci cand povesteste despre munca ei la Atelierul de Teatru si are argumente puternice atunci cand spune ca isi doreste sa faca actorie. Pentru ca da, se pregateste in sensul acesta. “Mie nu-mi place sa spun ca iau lectii de actorie, eu invat cu Lenus (coordonatoarea Atelierului de Teatru – n.r.). E simplu, eu imi invat rolurile si ea imi spune simplu: te cred sau nu te cred. Si atunci stiu cat mai am de lucrat ca sa iasa bine.”

Despre spectacolul la care am asistat in aceasta seara pot spune multe, dar nu e necesar. Asa cum a spus si Catalin Stefanescu in deschidere, e ceva ce nu vezi la un festival de o asemenea amploare. E vorba de un spectacol facut de niste liceeni, actori neprofesionisti, si care reuseste sa te faca sa traiesti si sa simti, cu adevarat. Poate e “vina” pasiunii, poate a faptului ca acesti tineri fac asta din simpla placere si dragoste de teatru sau, poate, a entuziasmului tineretii. Cert e ca nu te lasa indiferent, ba chiar iti impaienjeneste ochii cu lacrimi. Nu de tristete, ci de bucurie ca vezi si simti atat de mult venind dinspre o scena invadata e copii care sar, striga, se joaca si iti dezvaluie secretele universului.

“De obicei, cand alegem o piesa, facem un vot intre noi. Sunt mai multe si piesa care are cele mai multe voturi, aia se joaca. Dezbatem, aducem argumente, incercam sa gasim ceva care sa implice pe cat mai multi dintre noi (sunt aproximativ 30 de oameni in trupa – n.r.). Se intampla sa si cerem roluri, daca stim ca ni se potrivesc si le putem juca. Alteori ne sunt distribuite.”

Pentru Silvana nu e usor sa faca teatru la cei 18 ani ai ei, mai ales ca nici colegii de clasa, nici profesorii nu inteleg ce fac ei acolo, in trupa lor entuziasta. Nici parintii nu sunt foarte incantati de alegerea ei. Ca orice parinti ar fi mai fericiti daca fata lor ar invata matematica si ar lasa orele lungi de repetitii.

“Plec dimineata la scoala si ma intorc acasa noaptea. Repetitiile incep, de obicei, pe la 14.30 si se intampla de foarte multe ori sa ajung acasa la 7-8 seara, dupa 12 ore in care am fost plecata. Ai mei spuneau mai demult ca asta ma strica, ca nu ma lasa sa invat. Acum s-au obisnuit cu ideea, dar tot ma mai intreaba din cand in cand daca nu vreau sa dau si la drept. Sunt multi cei ce nu inteleg ce facem noi acolo, de ce facem atatea repetitii, de ce ne plimbam prin tara, ce inseamna pentru noi festivalurile la care participam.”

Parinti, prieteni, cunoscuti, destui oameni care sa puna presiune pe un suflet tanar, care acum isi cauta drumul in viata, a fost intrebata inca din clasa a X-a ce vrea sa faca mai departe. Desi nu stia sigur, a spus ca actoria si apoi a trebuit sa se comporte asa cum se cerea de la ea: sa fie serioasa, sa invete, sa citeasca, sa mearga la festivaluri, sa joace.

“Am avut indoieli, la un moment dat. Ma gandeam de multe ori daca eu chiar asta vreau sa fac. M-am gandit si razgandit de zeci de ori, am avut o perioada foarte grea. Am si slabit foarte mult, ma chinuia gandul ca as putea sa imi dezamagesc parintii daca nu sunt 100% sigura ca vreau sa fac actorie. Dar acum sunt bine, imi dau seama ca trebuie sa muncesc mult si, mai ales, sa muncesc mult si in timpul facultatii, ca daca nu merg eu sa fac lucruri, nu ma va trage nimeni de maneca.”

Pentru toti cei de la Atelierul de Teatru, prezenta intr-un festival de talia FITS a fost marea sansa de a arata lumii ce pot sa faca niste tineri pasionati. S-au pregatit intens, ba chiar a fost nevoie sa se modifice textul. Spectacolul prezentat la Ideo Ideis a avut cam 100 de minute, iar la FITS a trebuit sa fie compactat in 60 de minute. Si scenografia s-a schimbat, sala de la Teatrul Gong din Sibiu fiind mult mai mica decat ceea ce aveau ei nevoie. Dar, asa mici cum sunt, au fost niste profesionisti si s-au adaptat conditiilor, ba chiar au avut si subtitrare, spre deosebire de multe alte spectacole jucate de companii profesioniste de teatru.

“Noi putem sa jucam oricum. Daca asta a fost sansa noastra, am profitat de ea. Mi-era teama sa nu cad de pe scena, mai ales cand eram foarte multi pe scena (erau momente care presupuneau 15 oameni pe scena – n.r.). N-a fost usor si am avut emotii mari, mai mari decat oricand. A fost si o situatie amuzanta, cred ca noi nu ne-am asteptat sa gasim, totusi, atatia oameni importanti la spectacolul nostru: ultima scena se incheia cu noi fugind prin sala si imbratisand spectatorii. O colega a fugit direct la Silviu Purcarete si l-a imbratisat, fara sa-si dea seama cine e. Cand si-a dat seama, ii venea sa intre in pamant de rusine, dar cred ca domnul Purcarete nu s-a suparat.”

E un lucru mare sa joci, la doar 16 ani, in fata unor oameni de valoare ai teatrului romanesc. Ba chiar si ai mediei romanesti, Catalin Stefanescu fiind cel ce ii incurajeaza si ii sustine pe acesti copii inca de cand i-a vazut la Ideo Ideis.

“Eu nu ma simt vedeta acum ca am participat la acest festival, stiu doar ca mai am foarte multe de facut pana cand oamenii de teatru o sa imi vada talentul. De fapt, nici nu cred ca doar talentul e necesar, daca nu ai o scoala, o baza, nu poti face nimic. Catalin Stefanescu ne incurajeaza si ma bucur foarte mult ca ne-a ales pe noi. Nu trebuie sa il dezamagim.”

As fi stat de vorba cu Silvana o noapte intreaga, e un copil minunat si talentat si ma bucur enorm sa descopar oameni atat de speciali. Abia astept s-o vad peste cativa ani jucand in marile productii ale teatrelor romanesti. Va asigur ca asa va fi.

Credit foto: Sebastian Marcovici | FITS 2012

Tweet