Stand-up de Romania, in viziune nebuloasa

In ultimele saptamani am citit tot felul de articole si pareri despre ce inseamna stand-up comedy in Romania. Si pentru ca-i gratis, o sa aberez si eu putin pe marginea subiectului.

Bineinteles, ceea ce am citit e, in egala masura, si pro si contra. Unii spun ca nu avem parte de stand-up comedy de calitate; altii spun ca, din contra, suntem destul de evoluati in acest tip de entertainment. Cei mai multi sunt de parere ca”ai nostri” ii copiaza pe “ai lor”, chestie care pe mine ma irita cel mai mult. Asta dintr-un motiv foarte simplu: e atat de greu de crezut ca niste oameni care fac acelasi gen de spectacole trec prin situatii similare? Un exemplu concret ar fi similaritatea glumelor lui Eddie Izzard si ale lui Vio de la Deko, care au un subiect comun, adica religia. Cine a avut ocazia sa-i urmareasca pe amandoi, ar vedea diferentele clare de stil, insa e adevarat ca e mai simplu sa arunci cu pietre inainte de a vedea cum stau lucrurile. Nu mai vorbim ca, asa ca o paranteza, multi dintre cei care comenteaza nu fac diferenta intre Cafe Deko si Trupa Deko, pentru ei fiind unul si acelasi lucru.

Oamenii se plang de vulgaritatea glumelor, dar il apreciaza pe Pablo Francisco care se stramba ca un retardat cand povesteste de penisul cel mic al lui Luis Fernando (sau cum ma-sa i-o zice) din nush ce telenovela. Spun despre Teo ca are un vocabular “prea murdar”, dar rad cu gura la urechi cand Carlos Mencia vorbeste despre clisma cu o lejeritate debordanta. Mai nou, am citit pe undeva (nu mai tin minte unde), ca romanasii nostri cei doldora de inteligenta se iau si de “ai lor”, spunand ca George Carlin e (era) cam incet la minte. Ce ma? Pai ala o avut ani de cariera cat nu au altii ani de viata. Nici macar jumate din anii lui petrecuti pe scena.

Ce nu-si dau seama oamenii astia care dau constant cu pietre e cat de normal e sa ajungi sa semeni, ca artist, cu cei care ti-au fost idoli, la un moment dat. Cu oamenii aia de la care a trebuit sa inveti, vizionand sute de inregistrari, studiind de unul singur ceea ce trebuie sa faci cand prestezi un asemenea gen de spectacol, pentru care ori ai talent, ori n-ai. Cat e de dificil sa aduci publicul la un spectacol care nu are nimic de a face cu Doru Octavian Dumitru sau cu Vacanta Mare, pentru ca noi, ca natie, inca suntem la nivelul ala.

Articolul asta s-a nascut din nervi. Nervi ca, din pacate, si in industria asta mica-mica de la noi, se nasc certuri si articole de dat cu parul in cap. Sunt putini si ar trebui sa se sustina intre ei, pentru ca daca ei nu arata unitate, n-au de ce sa ne ceara noua timp si rabdare pentru a ne adapta la acest nou tip de umor. Pentru ca intotdeauna am spus ca spalatul rufelor in public este urat, oricata dreptate ar avea cel care recurge la solutia asta.

Mie imi sunt extrem de dragi oamenii din stand-up-ul romanesc, pentru ca am avut bucuria sa stau cu ei la cateva pahare de vorba. Teo, Bordea, Vio, Tibi, Costel, Cristian Dumitru sunt doar unii dintre cei care incearca de catva ani sa schimbe mentalitati si, parerea mea, e ca si reusesc. Dar nu va mai balacariti in public, fratilor, ca ne faceti pe noi sa ne impartim in tabere si e penibil.

Tweet