Ideo Ideis – competitia
Dupa cum va spuneam aseara, ieri a inceput competitia festivalului, 9 trupe din 5 orase (Bucuresti – 4 trupe, Botosani – 2 trupe, Timisoara, Bacau si Roman – cate o trupa). Tineri, liceeni, cu o dorinta comuna: aceea de a juca teatru, de a fi vazuti, de a arata ca a fi actor nu presupune a fi experimentat, ci a avea o caruta de talent si putin indrumare. Toate cele trei trupe vazute ieri au in componenta lor cel putin un tanar despre care sunt convinsa ca, peste 5-6 ani, vom auzi foarte multe si toate de bine.
Brainstorming (Bucuresti) a fost trupa care a inceput concursul, cu spectacolul “Insecte”. Am mai zis, ma asteptam sa vad o joaca, un fel de experiment “hai sa vedem cum e sa ne jucam de-a actoria”. Ei bine, nu, acesti copii au luat totul in foarte serios si ne-au oferit o ora si jumatate de fabula jucata aproape la perfectie. Am intrat in piesa inca din primele minute cand un tanar actor (Vlad Balan pe numele lui) s-a plimbat printre randuri, povestind cu publicul. Ne-a spus despre oameni, despre vagabonzi, despre rusinea inexplicabila pe care o simtim cand suntem agresati de cersetori, desi ar trebui sa fim nervosi, iritati, suparati. Tot Vlad ne-a plimbat mai apoi inspre piesa, unde colegii lui au fost, pe rand, fluturi, gandaci, crisalide, larve, prin emotiile de insecta care se asemanau mult prea tare cu cele ale oamenilor.
Piesa a fost o satira trista la adersa celor mai nobile sentimente care, in loc sa ne transforme in niste oameni mai buni, pun stapanire pe noi si ajungem sa calcam peste ceilalti doar pentru a ne fi noua mai bine. Iar finalul imi rasuna si acum in urechi: “Uneori, Dumnezeu ne confunda cu insectele.”
Drama Club (Botosani) au urmat, interpretand unul dintre cele mai dificile concepte de scena: musical – “Opera de trei parale”. Ca sa joci musical iti trebuie, pe langa voce si ritm, o conditie fizica de exceptie, pentru ca trebuie sa dansezi, sa spui replici, sa fii in continua miscare, iar la momentul in care muzica incepe, sa ai si control asupra vocii. No, nu-i usor deloc, de aceea m-am mirat foarte tare cand am aflat ca botosenenii vor interpreta musical. Subiectul a fost un fel de Mack the Knife, un cartofor englez care se casatoreste cu fiica sefului cersetorilor, o poveste amuzanta, cu un comic de situatie firesc pentru Anglia de inceput de secol 20.
M-am distrat foarte tare in timpul cantecelor, traducerile versurilor nu au fost cele mai inspirate si apareau niste lungiri ale cuvintelor sau niste accente puse aiurea, doar pentru a cadra cu linia melodica. Trageam cu ochiul spre Catalin Stefanescu (unul din membrii juriului) care isi punea mainile in cap si radea copios la auzul bietelor cuvinte romanesti schingiuite.
Dar mi-a placut, a fost singura trupa care a reusit sa imi dea senzatia de unitate si de sustinere atunci cand lucrurile nu merg tocmai bine pe scena.
Hooleelogans (Timisoara) a fost trupa pe care am asteptat-o cu sufletul la gura, pentru ca-s timisoreni de-ai mei.
Stiam de la organizatori ca asta e una din trupele de la care sunt foarte mari asteptari, pentru ca aproape in fiecare an au castigat cate un premiu. Cu o adaptare dupa “Fata din gradina de aur”, “Sanziana si Pepelea” a fost piesa care a rupt ropote de aplauze in timpul reprezentatiei si care, la final, a avut parte de urale din partea audientei. Amuzanti, tristi, senzuali, misteriosi sau ironici, Hooleelogans ne-au trecut prin toate starile, iar sfrasitul mi-a adus lacrimi in ochi.
Momentul cel mai amuzant din spectacol a fost atunci cand si-au inlocuit personajele cu papusi, transferand emotiile si replicile amuzante catre niste marionete carora le-au dat viata cu mare arta.
Au fost magnifici si deja ma gandesc ca o sa ia premiul pentru cea mai buna trupa. Sper, cel putin.
Programul zilei de azi se anunta cel putin la fel de interesant: alte 3 trupe in competitie si Commedia Dell’arte jucata de actorii de la UNATC. Plus ca mai trebuie sa va scriu si despre conversatia pe care am avut-o cu Vlad Balan de la Brainstorming, un tanar care nu numai ca este un actor deosebit de talentat, dar are si o maturitate in gandire exceptionala pentru cei (abia) 18 ani ai sai.
PS: scuzati-mi calitatea pozelor, sunt facute cu telefonul, fara blitz, ca nu se cade sa chinuim actorii cu blitzuprile aparatelor foto, de oricare ar fi ele.
Tweet
Nu cred ca un musical e asa diferit de o piesa obisnuita in materie de efort. oricum actorul trebuie sa aibe si voce si ritm si conditie fizica si expresivitate, sa-si controleze respiratia etc.. iar astea incep inca din primele zile de actorie… adica tocmai ca sa intri la teatru tre sa stii sa canti, sa stapanesti un instrument etc.. restul e mult munca, antrenament. cred ca si o piesa mai statica dar cu multa traire interioara te poate epuiza prin efortul cerut in “joc”. Nu te contrazic.. doar nuantez.
E foarte greu sa stii sa iti mentii controlul vocii dupa ce ai alergat ca besmeticul pe scena, adica a canta intr-o piesa presupune putin mai mult efort decat a juca, pur si simplu. Si apoi nu zic eu asta, ci au zis-o chiar membrii juriului, actori cu ceva experienta. Oricum, gandeste-te ca astia sunt copii de 16-17 ani care fac asta. Ori mie mi se pare extraordinar.