Super Brenciu in actiune

Va anunt de la bun inceput ca inca-s extaziata dupa concertul de aseara, drept urmare nu ma voi zgarci la epitete, pentru ca acest artist stie cum sa faca un spectacol adevarat.

Cand am ajuns aseara la Fratelli, un pic inainte de 12, am constatat cu stupoare ca era absolut plin la o ora la care oamenii abia se gandesc sa plece de acasa. Deci da, am stat la coada la intrare, prima oara de cand merg acolo, asta insemna ca sunt niste oameni care, probabil, l-au mai auzit pe Brenciu cantand live, asa ca stiau la ce sa se astepte.

Dupa ce portile clubului s-au inchis (ca a fost necesar, nu mai intrau oamenii, Fratelli al nostru nu e hala aia misto de la Bucuresti, noi aici suntem mai micuti si mai cocheti), a intrat si Brenciu pe scena. Dar nu asa, hop, am venit, ci pe rand, intai bateristul, apoi chitarile, apoi trompetistii, apoi backing vocals si abia la sfarsit domnul artist, care purta un sacou rosu de zile mari.

Stiam ca Brenciu canta bine (am io o piesa pe care o ascult, obsesiv, o data la cateva saptamani), stiam ca e suficient de zbanghiu cat sa faca show, dar niciodata in viata asta nu mi-am putut imagina ca omul asta chiar poate sa cante orice vrea el. A fost jazz, a fost reggae, a fost hip-hop, au fost romante, a fost pop, a fost rock, balade sau mash-up-uri care mai de care mai originale si mai lucrate. Un spectacol complet, doua ore si ceva fara pauza, un public Fratelli dezlantuit (io n-am mai vazut vreodata in locul ala niste oameni atat de incantati de ceea ce se intampla pe scena; bine, poate doar in timpul show-urilor Vama) si o energie incredibila care venea dinspre scena.

Si mama-mama, ce suflatori are Horia Brenciu Orchestra. Doua trompete si un saxofon, fix combinatia aia misto pe care o auzeam si in melodiile Genesis care imi plac atat de mult. Si pentru ca aceasta orchestra e speciala, toti instrumentistii au aratat ca stiu sa si cante din voce, nu doar la instrumente, iar invitata speciala a lui Brenciu a fost Camelia Hora, cu care a cantat vreo 3 piese de voie buna de mi-am tocit tocurile dansand.

Spectacolul a fost si pe scena, si dupa bar, ca maestru de acrobatii cu sticle, pahare si bucati de lamaie a fost nimeni altul decat Valentin Luca, barmanul acela misto de la “Romanii au talent”. Daca-l vezi la tv e misto, dar cand il vezi la niciun metru de tine cum arunca in aer sticlele alea si cum le prinde si le arunca iar, e demential. La un moment dat chiar aveam o dilema, pe scena era Brenciu si canta ceva rock de mare angajament, iar in fata mea era baiatul asta, cu giumbuslucurile lui si io nu stiam exact la ce sa ma uit. Ca de aia ii fain in Fratelli, ca nu stii niciodata ce le mai da alora prin cap sa faca si te trezesti cu tot felul de surprize care au un singur scop: simtiti-va bine, ma!

No, deci una peste alta, foarte frumos Fratelli, bravo, a fost excelent. Si pentru ca noaptea de vineri a fost zguduita, sambata trebuie sa fie cu putina relaxare. Nu-i nici septembrie, nici luni, dar e o melodie asa de frumoasa:

PS: de cand a plecat Marius, barmanul meu preferat din Fratelli, nu mai era atat de amuzant sa stau la bar. Eh, aseara l-am gasit pe Albert, despre care nu stiu daca-i nou sau mai vechi pe acolo, dar s-a descurcat admirabil cu o gasca de nebuni ca noi, cu 3 sarbi pusi pe cantat (si care nu stiu romaneste) si cu inca vreo alti cativa cu chef de distractie. Multumim!

PPS: poza e imprumutata de pe pagina de Facebook Fratelli Timisoara.

Tweet