Un text obișnuit
Mă gândesc tot mai mult, de-o vreme încoace, la 40-ul care se apropie cu pași foarte repezi. Mă amuz amintindu-mi cum credeam, când eram mică, că 40 de ani înseamnă că ești bătrân. E amuzant în general să-ți dai seama cum se schimbă reperele în timp, cum vehemența din adolescență e înlocuită de echilibru și alte înțelepciuni la care nu credeam a ajunge vreodată.
Am trăit atât de mult închistată în niște idei pe care mi le-a băgat societatea în cap încât uneori mă întreb ce e în neregulă cu mine (nu e nimic în neregulă, așa mă alint eu). Zilele trecute, de exemplu, am vorbit cu o prietenă cu care nu mai vorbisem de patru luni. Prietenă de aia de împarți de toate pe lumea asta, suflet drag pe care-l cunoști cu bune și mai ales cu rele. Nu ne-am certat, nu ne-am răcit relația, pur și simplu ne-am prins în viață, fără să ne dăm seama. Sigur, am mai schimbat două-trei mesaje pe whatsapp, de genul „ești bine/sunt bine/tu?”, cât să știm cât de cât una de alta, dar vorbitul ăla adevărat a lipsit. Am recuperat în weekend, o oră și jumătate de vorbit la telefon (e complicat cu văzutul, nu ne potrivim deloc la programe și la prezență în orașul în care locuim amândouă). Cu toate astea, n-am simțit nicio clipă că prietenia noastră a avut de suferit. Am înțeles-o și m-a înțeles perfect, a fost vorba de priorități și urgențe.
Conform cutumelor sociale, una dintre noi ar fi trebuit să facă o dramă din asta. Noi am luat momentul ca atare și am mers mai departe. Pentru că relațiile adevărate, alea care durează și care vor fi mereu cele pe care ne bazăm sunt cele care au deja toate confirmările din lume și nu mai au nevoie de altele. Sigur că un „mi-e dor de tine” la timpul lui e vital, dar pacea din creierii capului nu ți-o dă niciun fel de confirmare. Poate doar atitudinea celuilalt, în care nu există neapărat vorbe, e ceea ce avem nevoie pentru siguranță și echilibru în relațiile dintre noi, însă de multe ori stricăm totul cu nesiguranțele noastre pe care le proiectăm asupra altora – de obicei a acelora care n-au nicio vină.
În lunile care-au trecut am experimentat ceva foarte nou: epuizarea emoțională. Săptămâni întregi în care n-am fost deloc singură pentru că de dimineața până noaptea munceam cot la cot cu diverse echipe. Când reușeam să dorm, chiar dacă eram singură în camera de hotel, eram atât de epuizată că nu mai aveam gânduri, totul era o foaie albă în capul meu. Vorbit cu sute de oameni, găsit soluții la niște probleme atât de inedite încât nu ai cum să le prevezi, zâmbit în continuu, veselie pe câmpie la 39 febră și turnat antibiotice pe gât cu forța. Nu mă plâng, departe de mine gândul ăsta, dar cine zice că e ușor poate se mai gândește o dată. După un tur de forță de mai multe festivaluri, am ajuns să-mi caut un dram de liniște într-un vârf de munte pentru că devenisem atât de irascibilă încât aproape m-am bătut cu un client la fel de obosit ca și mine (noroc că vorbeam la telefon, altfel nu știu ce se întâmpla).
E o perioadă ciudată, în care am nevoie să curăț la fel de mult pe cât am nevoie să-mi reconsolidez relația cu mine. Doamne, ce pretențios sună, dar e complet adevărat. M-am aruncat în muncă, la începutul anului, ca să evit să mă gândesc la lucrurile importante care mă macină, si m-a ajuns toamna cu o grămadă de chestii practice nerezolvate. M-am preocupat mult de job (era foarte necesar, altfel n-aveam cum să creștem agenția) și m-am lăsat mai la urmă, negându-mi dorințele și așteptările.
Blogul ăsta a revenit la un conținut ca pe vremuri, adică scriu mai mult despre mine și păstrez totul aici, pentru abonații la feed și, din când în când, mai trimit câte un link pe Twitter. N-am mai dat un text de aici pe Facebook de o grămadă de vreme, simt că gândurile mele din perioada asta se împărtășesc doar cu cei care-s lângă mine în mod constant. Vă mulțumesc, sunteți câteva sute care au rămas, aproape am bătut convingerea că dacă nu trimiți pe Facebook link-ul, nu exiști. Pe lângă asta, mă încăpățânez de-o vreme să fac conținut diferit pe toate canalele mele sociale, care includ blogul de față, contul de Facebook și cel de Instagram (@nebuloasa).
Altfel, sper că sunteți bine și sănătoși. Că aveți grijă de voi, că mâncați sănătos, că mergeți pe jos o jumătate de oră pe zi și că beți apă.
Foto: Sorin Florea
Tweet
