Titlu inexistent

Azi sunt trista. In primul rand pentru ca blogul meu e citit de prea multa lume ca sa ma mai pot exprima liber, asa ca trebuie sa ma cenzurez. Apoi sunt trista ca oameni in care am crezut reusesc sa-si trasfere lehamitea peste ceea ce se intampla frumos si peste dorinta noastra, a celor care mai credem in proiecte facute cu suflet si din suflet.

Sunt constienta ca sunt foarte multi oameni care au impresia ca am o aroganta nejustificata. Desigur, e parerea lor si nu ma simt afectata de ea. Sunt si mai multi care cred ca scot din mine rautati gratuite si care imi spun ca n-ar trebui sa fac asta, pentru ca trebuie sa arat ce e bine, nu ce e rau. Poate ca au dreptate, dar am ales in viata asta sa zic si de bine si de rau, in egala masura. Ca am auzit ca daca tii in tine ce te macina, ai probleme cu fierea si eu vreau sa fiu sanatoasa 😀

Acum ceva vreme, aveam o conversatie cu un om care imi spunea ca a auzit ca am spus lucruri urate despre el. Singura mea reactie a fost o mandibula cazuta, dupa care au urmat niste nervi colosali, ca-mi venea sa-l iau la palme. Am incercat sa ma abtin cat am putut de mult si nu i-am spus ca el nu e atat de important pentru mine incat sa ma apuc sa vorbesc ceva, orice, despre el.

Poate sunt eu prea pretentioasa si astept de la oameni sa imi zica in fata ce cred despre o anumita treaba. Sau macar sa se consulte cu mine in anumite privinte, poate ca lucrurile nu stau asa cum le aud ei la a 7-a mana. Vorbesc despre mine, desi stiu ca sunt multi altii care sunt in aceeasi situatie, insa aleg sa ignore. Bravo lo, ii invidiez, eu nu stiu sa fac asa.

Ne ferim sa mai zicem lucrurilor pe nume, nu care cumva sa stricam un soi de prietenie de asta gen “o mana spala pe alta”. Ne ferim pana si sa ne cerem banii pe contractele pre-stabilite, pentru ca exista un soi de jena care nu-si are locul atunci cand e vorba de prestat servicii. In capul nostru, nici macar un mail nu putem trimite, pentru ca ne spunem “daca ma crede disperat dupa bani? oare sa intreb cand ma plateste?”

Raman prea multe lucruri nespuse, care dezbina. Si aici nu e vorba de online, ci de felul in care am ajuns sa ne comportam unii cu ceilalti. Suntem prea multi, prea implicati, prea incrancenati sa ne iasa totul foarte bine si atunci preferam sa susotim pe la spate tot soiul de chestii. Care toate se afla, pana la urma. Si care, daca raman spuse doar altora, ranesc si intristeaza.

Azi sunt trista. Maine mi-a trece. Dar azi o sa dau niste telefoane, sa spun lucrurilor pe nume sau macar sa incerc sa am niste conversatii sincere

Tweet