Tudor Chirila, teatrul si alinierea planetelor
Update: Invitatiile s-au dat, fericitii castigatori sunt Hoinaru si Marcel. O sa primiti mail de la mine cu detalii.
Eu nu am putut alege dintre comentarii, toate mi-au placut tare mult, asa ca am rugat-o pe Simona Stanescu, pe Twitter, sa ma ajute, fara sa stie ce face :D. Iata dovada: http://twitter.com/#!/SimonaStanescu/statuses/119322304051290112
V-am mai povestit eu de Tudor Chirila si de cat de tare se consuma el pentru piesele de teatru in care joaca. Unde mai pui ca el e si regizor de lumini si, pana nu e totul perfect stabilit pentru piesa, nu se opreste din aranjat decorul. Cu alte cuvinte, perfectionist e putin spus.
Cand am fost la FITS anul acesta, am ratat piesa cu care venise in festival. Pentru ca nu stiam de ea, pentru ca imi luasem bilete la alte spectacole si n-am putut ajunge si la el. Mi-a parut tare rau atunci si, uite, planetele se aliniaza intotdeauna si voi avea sansa sa-l vad chiar vineri (adica peste 2 zile), cu acelasi spectacol, la Festivalul de Teatru Scurt din Oradea. Piesa se numeste “Preludiu si Liebestod”, se joaca la Centrul de proiecte Culturale Oradea, regia Iarina Demian.
Cu mare bucurie am aflat acum ceva vreme ca Tudor Chirila doreste sa repuna in scena Biloxi Blues, in regia aceleiasi Iarina Demian. Despre Biloxi nu stiu sa va spun mare lucru, pentru ca nu l-am vazut, dar de auzit am auzit o gramada. Se pare ca s-a jucat cu casa inchisa de fiecare data, am auzit ca la Timisoara au fost multi dezamagiti ca nu au mai gasit bilete. Gasiti aici o recenzie draguta despre spectacolul de la Timisoara.
Ei bine, pe 3 octombrie 2011, Biloxi Blues revine la palatul Copiilor, iar eu am doua invitatii duble pentru voi, cei care sunteti din Bucuresti si puteti merge la spectacol.
Lasati-mi, va rog, un comentariu in care sa-mi spuneti de ce v-ar placea sa vedeti (sau sa revedeti) Biloxi Blues, iar eu voi alege doua dintre comentarii, pe ratiuni pur subiective. Azi raspundeti, maine anunt castigatorii.
Deci, va plac teatrul? 
Tweet
Ne plac teatrul si cu toate astea, in mod total surprinzator, n-am fost niciodata la Biloxi Blues. Poate pentru ca am ramas cu o impresie prea puternica dupa ASMIB la Teatrul National. Cred ca am vazut atunci una dintre ultimele reprezentatii. Sa fie vreo 6-7 ani de atunci. Mi s-a parut mult prea misto. Dar acum cred ca as fi pregatit sa vad Biloxi Blues, mai ales ca am asteptat deschiderea stagiunii mai ceva ca pe ziua de Craciun 😀
Si eu vreau sa ajung la Biloxi Blues, atat pentru piesa – de care am auzit o multime de lucruri misto – cat si pentru oamenii de pe scena si din spatele ei
Si pentru ca, daca pe Tudor Chirila l-am vazut deja in “O lume pe dos”, pe Mirela Oprisor n-am vazut-o niciodata la teatru si mi-ar placea mult 😀
Buna. Tot incercam sa ajungem la Biloxi Blues de ceva timp. Din pacate nu am reusit pana acum sa iau biletele.
Daca o sa primesc una din invitatii, o sa ii fac o surpriza sotiei :).
Cred ca asta e un proiect in care nu ai fost implicata pana acum: Romantic date (and theater). Powered by Nebuloasa.
Cu drag,
Marcel
…eram in liceu cand s-a lansat albumul “Am sa ma intorc barbat”, un album diferit, care nu ar fi ajuns niciodata comercial dar care vorbea forte mult de artistul care a indraznit sa-l creeze. Dupa album am auzit de Biloxi Blue si cu parere de rau spun ca nu l-am vazut pana astazi, desi cand am ajuns in Bucuresti am incercat sa ajung la fiecare mare teatru, sa cunosc si sa traiesc cat mai multe experiente,senzatii si sentimente si sa decid cu adevarat ce imi face sulfetul si mintea sa se trezeasca la viata dupa o zi plina de griji. Am urmarit mereu piesa la teatrul de comedie in perioada cand aveam timp sa stau la cozi si sa pierd mai mult timp pe strazile Bucurestiului si niciodata nu aveau bilete, am ajuns sa o intreb pe doamna care lucreaza acolo daca chiar exista si le-a vazut vreodata, si mi-a zis da, dar se dau imediat. L-am vauzt pe Tudor jucand intr-o o Lume pe Dos si am ramas impresionata cat de diferit, serios si atent era sa nu dezamageasca publicul care acum nu mai poate aplauda, nu mai poate fredona versuri, singurul mod de a cunoasta ca ai facut un lucru de calitate e parca acela cand nu vezi lumea cascand sau vorbind in sala, ci tintuita cu privirea spre scena si traind odata cu tine povestea personajelor de pe scena. Vreau sa vad aceasta piesa si poate o sa imi oferi aceasta ocazie
😀 i won? i never win! :)) thanks