Un pic mai sinceri, se poate?

Ce ne mai place sa ne dam exact ce nu suntem. Din buni sa ne facem rai si invers. Femeile adooora sa se imbrace provocator si sa para fete rele, iar cand cineva chiar crede asta, se supara ca nimeni nu se uita la sufletul lor. Nu, papusa, cand ti-s blugii mulati pe fund si decolteul e atat de adanc incat se vede urma de la bikini, nu mai conteaza ce suflet ai.

Am stat la un moment dat de vorba cu un dude, care, dupa cinci minute jumate de conversatie imi zicea cat sunt de frumoasa. Frate, ma lasi? Is cinci sute de femei in jurul meu care sunt cu mult mai frumoase. Insa doar eu te bag in seama si atunci tu simti nevoia sa ma rasplatesti prin complimente. Da, stiu sa fac o gluma, stiu sa rad la glumele altora, stiu sa vorbesc serios, in general, stiu sa port o conversatie si asta ma face, poate, mai misto decat altele. Dar nu-mi insultati inteligenta spunandu-mi ca-s o lebada. Ca stiu si io ca nu-s.

La un moment dat, mi-am gasit iubitul de pe vremea aia cu o gagica, aproape de momentul in care sa si-o puna. Mno, trist, ce sa zic. N-am facut crize si nu m-am dat cu capul de pereti, ca nu-s genul, dar am ras copios cand el, ca sa se justifice, mi-a spus ca fata venise in vizita sa bea o bere. Ca era singura acasa si se plictisea. Saraca. Aproape ca-mi era si mila de biata fata, imi venea sa fug dupa ea si s-o aduc inapoi. Mai tarziu, dupa cateva saptamani, ea incerca sa imi justifice mie ca e un om bun si ca n-o cunosc si nu stiu ce suflet are. Sa mori tu, pisi, apai io nu dau doi bani pe sufletul tau ala mare cand, stiind de existenta mea, te duci relaxa si ti-o pui fara sa-ti pese ca mai sunt niste alti oameni la mijloc.

(Ca o paranteza, urasc barbatii care inseala – sau care sunt atat de prosti si se lasa prinsi – dar si mai mult urasc amantele, alea care stiu ca doar asta sunt)

Intr-o vreme de mult apusa, pe cand inca nu ma mutasem la Timisoara, lucram cu o copila care mie mi se parea ca e aurul pe pamant: ambitioasa, desteapta, muncitoare. Asa mi s-a parut in primele doua saptamani, pana cand a venit primul inventar. Avea niste ochi atat de candizi incat am fost sigura ca ceva s-a intamplat ori cand s-a adus marfa, ori cand s-a inregistrat in gestiune. Dar cand treaba asta s-a repetat si a doua si a treia oara, mi-am dat seama ca nu mai e chiar asa o greseala, ci ca ea a facut niste greseli astfel incat noi, celalti, am prins-o.

Concluzia? Hai sa nu ne mai stresam sa parem ceea ce nu suntem si sa mai lucram putin la noi. Sa incepem cu “Buna, sunt X si imi place de tine. Momentan, nu vreau decat sa ti-o pun, dar daca ne mai si vedem la o cafea intre niste partide de sex, poate legam o frumoasa prietenie.” Sau variante de la asta. Si daca nu putem fi sinceri cu altii, sa fim cu noi, in primul rand. Si restul vine de la sine.

Tweet