Vise (balcanice) și alți demoni

Partea bună la Divan (bine, una dintre ele) e că mă îmbie la scris. E ceva cu locul ăsta, nu știu ce, dar așază întâmplări și aduce aproape oameni cu care-mi place să-mi petrec timpul. O fi și Dunărea de vină, în locul ăsta arată și se simte aproape ca o mare.

Aici e raiul animalelor; de la măgari la câini și pisici, avem de toate. Cred c-aș putea să mă uit la ele făcând nimic o zi întreagă – am făcut asta ieri vreo două ore, adică m-am uitat la câini cum dorm și la măgari mâncând iarbă. După care am luat copilul unuia dintre invitați (aia e, sunt absolut topită după ăștia mici) și am purces la mângâiat și vorbit cu animalele.

Până și vinul are alt gust aici; poate pentru că-i băut cu liniște la creierii capului, printre oameni care, la fel ca mine, au nevoie să fugă câte un pic doar ca să-și pună ordine în ceea ce-i așteaptă acasă sau la muncă. Nu e chiar fugă de realitate, mai degrabă e așezarea toamnei peste gândurile unei veri în care aproape toți cei de aici am muncit ca nebunii.

Filmul văzut aseară în aer liber a fost unul delicat, cald și plin de bucurie, în ciuda cadrului poveștii – marea de zăpadă a Nordului. Sigur că am plâns de-a tresărit halatul pe mine, nu mă pot abține când văd povești de dragoste narate atât de frumos și de simplu. Sunt unele filme care-ți arată niște feluri de a trăi complet necunoscute – sau cunoscute la nivel pur teoretic, iar ”Aga” a fost exact așa. Viața la minus cine-știe-câte de grade, iubirea a doi oameni care trăiesc greu – fără nimic în jur care să le asigure vreun fel de confort, lupta de orgolii – existentă, se pare, chiar și atunci când „simplu” ar trebui să anuleze orice sentiment de felul ăsta. Și înțelegerea aia dintre doi oameni, aia din priviri, aia care vine din împărțirea tuturor lucrurilor bine și rele întâmplate în viață.

Și poate cel mai frumos sentiment de după film a fost acela că uneori visele și dorințele se pot transforma în demonii noștri, dar alteori, dacă avem grijă, le acceptăm și le îmbrățișăm – fără să ne agățăm de ele – am putea să le transformăm în poveștile noastre frumoase, oricât de greu ar fi să ajungem să le împlinim.

Ne citim și zilele următoare, cu gânduri despre visele balcanice de la malul Dunării.

Foto: Sorin Florea

Tweet