Voluntariat in evenimente culturale comerciale

Voluntari CC Poate va simtiti usor derutati de termenul “eveniment cultural comercial”. Nu stiu de unde pana unde s-a intiparit in mintea oamenilor ca un eveniment cultural n-are de ce sa fie comercial. e adevart, in cultura se fac putini bani spre deloc, ba chiar de cele mai multe ori organizatorii ies cu o gaura mai mare decat orice previziune anterioara producerii evenimentului. Ca in comert, depinde de strategie: daca o faci bine, castiga, daca o faci prost, pierzi.

Pornind de la ideea ca, pana la urma, e foarte necesar ca evenimentele culturale sa ajunga sa fie profitabile (sigur, asta e si in functie de specific si calitate), in aceeasi masura ele ar trebui sa se constituie in locuri in care se face educatie in campul muncii. Si aici ajungem la voluntariatul pentru evenimente culturale care au si o importanta parte comerciala in ele.

Ca o mica paranteza, cand zic comercial nu ma refer la profit. Sper sa fie foarte clar lucrul asta.

Din pacate, in Romania de azi toate evenimentele mari nu pot rezista fara un numar considerabil de voluntari. E o conditie esentiala si, din punctul meu de vedere, voluntariatul nu e munca neplatita, pentru ca rasplata unei munci nu se face intotdeauna in bani. Apoi, voluntariatul e un punct foarte bun de plecare in cariera; de cele mai multe ori, voluntarul angrenat in diversele departamente logistice ale evenimentului ajunge sa-si dea seama ce vrea sa faca mai departe in cariera.

Tot din pacate, voluntariatul in Romania are parte de un PR foarte prost. Se vorbeste despre lipsa remuneratiei, pe de o parte, si de o foarte mare neincredere in valorile pe care le are un om atunci cand face voluntariat. Lasand la o parte evenimente facute exclusiv pe baza de voluntariat (PLAI Festival, Ideo Ideis), absolut toate festivalurile importante ale tarii au un departament de voluntari, de obicei coordonat de maximum doua persoane.

E si cazul Comedy Cluj, care, in ciuda marimii si avantului pe care le obtine an dupa an (in acest moment, e cel mai mare festival din Europa dedicat filmului de comedie), nu are parte de un buget pe masura lui. Ca orice alt eveniment de anvergura din Romania, as adauga.

Departamentul de voluntari al Comedy Cluj e condus de un coordonator si un asistent. Editia din 2014 are un numar de 148 de voluntari in toate departamentele festivalului. Cei mai multi se regasesc la locurile de proiectie sau la evenimentele speciale, dar unii dintre ei lucreaza si in birourile de comunicare, guest, events sau transport.

In ciuda neincrederii generale, mi se pare ca in Romania a inceput sa creasca cultura voluntariatului. Tot pe exemplul festivalului de comedie de la Cluj, in primii doi ani nu au fost mai mult de 30-40 de voluntari, insa, odata cu cresterea miscarilor sociale la nivel mondial, parca si tara noastra incepe sa se alinieze la ideea de a da ceva inapoi comunitatii. Mai ales ca, in urma cu cateva luni, a intrat in vigoare legea voluntariatului, care considera perioada de voluntariat ca fiind experienta in munca (asa cum ar fi trebuit sa se intample de multa vreme, deja).

Recompensa voluntarului de Comedy Cluj? Fiecare seara se incheie cu un party dedicat lor. Fiecare editie se incheie cu lacrimi de bucurie, cu prieteni noi, cu alte perspective de viitor. Fiecare noua editie incepe cu mult avant, cu prospetime si cu celebrarea unor valori personale care se potrivesc cu valorile setate si asumate de festival.

Mi-as dori ca anul viitor sa aflu ca numarul voluntarilor s-a dublat in festival, garantie a ideii ca lucrurile bune se intampla doar atunci cand le faci impreuna, din convingere si nu din motivare materiala.

Puteti urmari Comedy Cluj si blog sau pe Facebook.

PS: in fotografia de mai sus sunt badge-urile voluntarilor din a sasea editie a festivalului.


Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *