Teatru tanar la Ideo ideis – ultima parte
|Stateam aseara la povesti cu o fata faina si cu mama ei, despre spectacolele de teatru tanar din festival. Si vorbind noi, asa, mi-am dat seama ca sunt foarte multe lucruri pe care le tot invat la Ideo Ideis, de vreo patru editii consecutive, adica din 2011 incoace. Inainte sa va as cu imagini de ieri de la spectacolele de teatru tanar, sa va dau din invatamintele proprii si personale ale acestei editii. Cu liniuta, ca in notite.
– e un privilegiu sa vezi trupele de teatru cum cresc in atitudine, abordare, joc, energie; am vazut la editia asta trupe de teatru pe care le vazusem la editia a sasea (prima la care fusesem invitata), iar acum nu mai seamana deloc cu ceea ce erau atunci; indrazneala, crestere, curaj, asta am vazut si m-am bucurat din tot sufletul;
– e un privilegiu sa vezi spectacole de teatru tanar, in general; e o minune ca spectacolele astea exista, se fac, sunt promovate, vazute, admirate;
– in ceea ce priveste spectacolele de teatru tanar, nu exista spectacol un sau prost, tanar actor bun sau mai putin bun; exista elite, ca in orice alt domeniu, dar toti sunt buni pentru simplul fapt ca au ajuns pana aici;
– nivelul acestui festival a crescut incredibil de mult; alegerea spectacolelor e serioasa, tinerii sunt constienti ca trebuie sa dea ce au mai bun, dar sa nu piarda din vedere ca sunt niste tineri, iar experienta lor de viata (esentiala in interpretarea anumitor roluri) nu le permite sa joace chiar orice;
– coordonatorii (mare parte dintre ei) au inteles ca rorlul lor este de a sustine, nu de a impune; sunt acolo cu sfaturi, dar spectacolele apartin in totalitate liceenilor din trupele invitate;
– n-ai cum sa nu cresti la cap in timpul acestor zile de minuni petrecute intr-un oras pe care altii il credeau de mult in paragina; n-ai cum sa nu intelegi ca un tanar, dupa 9 zile de festival, pleaca de aici mai lamurit despre ceea ce vrea sa faca in viata, mai relaxat, cu mai multe lucruri invatate despre el.
Va las cu foto din ultima zi de spectacole de teatru tanar. Cu bucuria jocului lor. Sa ne revedem la anul cu bine.
THEATRON – Vulcan – “Visul unei nopti de Sanziene”
ATELIERUL DE TEATRU – Botosani – “ampiticipecreier.com”
MIRCEA ALBULESCU – Campina – “Soacra cu trei nurori”
Puteti citi mai multe despre Festivalul de Teatru Tanar din Alexandria pe Facebook, Twitter, Instagram si blog. Ideo Ideis multumeste sponsorilor si partenerilor din acest an.
Foto: Ideo Ideis 2014
Tweet
It’s on my bucket list: la anul, musai, Ideo Ideis! te sun pentru sfaturi
Doris, asa mult ma bucur ca-ti doresti sa mergi! suna-ma oricand. PS: vezi ca daca mergi o data, o sa vrei sa mergi de fiecare data; sa nu zici ca n-ai stiut 😀