Zgomotul și țara. #minor

Familia Bodnariu. Liceul din Cluj-Napoca. Scandalul de la Operă. Diferența dintre generații. Opinii peste păreri peste opinii. Prietenii destrămate. Relații eșuate. Părinții care nu-i înțeleg pe copii. Profesori glumeți și dascăli abuzivi. Depresie. Scrisori netrimise și descoperite mult prea târziu.

Cât înseamnă o palmă peste ceafă? Câte sunt cazurile de abuz în România? Suntem diferiți de alte țări? E mai rău aici decât în altă parte? Avem dreptul să le spunem copiilor că Dumnezeu îi pedepsește dacă păcătuiesc? Suntem, oare, îndreptățiți să dăm ordine celor din jurul nostru? Putem să-i judecăm pe cei ce-și urăsc familia? De ce râdem de cei care trec printr-o depresie?

Zgomot. Zgomot peste tot. Urlet mut și complet asurzitor. „Ieși din rând. Fă cum simți.” „Nu face așa, rămâi fidel nouă.” „N-ai dreptul la opinie, taci, ești prost.” „Vorbiți. Ieșiți în stradă. Cereți-vă drepturile.”

#minor (hashtag minor) e un spectacol semnat de Bogdan Georgescu. E o continuare a unei trilogii care a început cu spectacolul Antisocial și care se va continua, după turneul acestui al doilea spectacol, cu un al treilea. E un spectacol-dezbatere care îndeamnă, în primul rând, la toleranță. La a înțelege, pe cât se poate, că nu avem dreptul – vreodată – să fim judecători ai semenilor noștri, oricât de tentant ar fi.

Umanitate. Un cuvânt pe care îl uităm pentru că uităm să fim empatici. Uităm să ascultăm, uităm să fim aproape. Durerile noastre. Oboseala noastră. Viața noastră. Prioritășile noastre. Noi, noi, noi, noi, noi. Eu. Și atât.

Am plecat zguduită de la #minor. 60 de minute de încrâncenare și radiografie a zgomotului. Un spectacol de neratat dacă vă mai pasă de noi. De voi. De fiecare dintre voi.

radubadoiu_minor-6783

radubadoiu_minor-6788

radubadoiu_minor-6792

radubadoiu_minor-6797

radubadoiu_minor-6806

radubadoiu_minor-6811

radubadoiu_minor-6818

radubadoiu_minor-6823

Foto: Radu Bădoiu pentru FITS 2016


No Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *