Draga Daniel

Am vrut sa iti scriu cateva cuvinte pe unul din fluturasele pregatite pentru invitatii nostri de la cina de sambata. Am luat pixul in mana si am atarnat asa, cu el in aer, negasindu-mi cuvintele. Mi-am dat seama ca am nevoie de mai mult decat de cateva randuri ca sa pot sa iti spun macar o parte din ceea ce vreau sa iti transmit.

Cand am aflat de povestea ta, mi se parea inca un caz trist, inca un om bolnav cu care soarta a fost nemiloasa. Am scris un post despre tine, am pus niste bani in cont si mi-am zis ca nu pot sa fac mai mult. Apoi, am mai vorbit cu niste prieteni despre tine. I-am rugat sa puna niste bani in cont. 10 lei, 50 de lei sau 100 de lei, cat au si cat pot. Apoi am vorbit cu Adi Hadean, care vroia sa vina sa gateasca pentru noi, la Timisoara si care a zis ca putem organiza o licitatie pentru a strange mai multi bani. Apoi am vorbit cu Mile, care a avut magnifica idee de a face toata treaba asta organizat, cu oameni multi si mari.

Am inceput o goana nebuna, iar ceea ce a iesit s-a putut vedea sambata. De cate ori ma plangeam ca sunt obosita si nedormita, ma gandeam cat de obosit trebuie sa fii tu. Cate nopti ai stat cu ochii in tavan, tremurand de teama pentru ce se va intampla cu tine si cu copilul tau inca nenascut. Ce lupta trebuie sa fie in sufletul tau pentru ca nu poti sa dai confort si siguranta familiei tale. Gandindu-ma la toate astea, oboseala mea trecea ca si cand n-as fi simtit-o niciodata.

Acum doua zile am stat de vorba cu Ruxa, despre tine. Imi amintesc perfect ce a spus: “Daniel nu este asa cum il vezi in poze. Daniel e slab, i-a cazut parul, poarta tot timpul o masca pe fata, pentru a se proteja de virusi. E foarte grijuliu cu Raluca, nu-i pasa ca e bolnav, se poarta ca si cand el duce fraiele familiei si trebuie sa-si protejeze sotia si copilul pe care il poarta. Nu, nu arata ca in poze, deloc. Cred ca ochii…da, ochii sunt la fel. Se vede in ei bucuria de a trai.”

Iar acum, vreau sa iti multumesc ca m-ai trezit. Pe mine si pe toti ceilalti care spun ca nu pot face nimic sa schimbe ceva. Sa ma inclin in fata ta pentru omul despre care mi-au povestit altii ca esti si sa iti promit ca eu nu ma voi opri la tine. O sa zambesc fericita atunci cand te vei intoarce in tara, sanatos, dar o sa plec mai departe sa mai intind o mana altor oameni care au nevoie de mine.

Curaj, Daniel, nu esti singur.

Tweet