Măritișul și libertatea
„Nu mă mărit pentru că țin la libertatea mea” mi se pare cea mai neinspirată explicație pentru refuzul de a face pasul ăsta cu căsătoria. Desigur, cu variațiunea „nu mă însor pentru că țin la libertatea mea”. În primul rând, ăștia care simt nevoia să dea explicații simt o mare presiune socială, altfel n-ar povesti la toată lumea cât de liberi sunt ei acum, necăsătoriți.
Dar cine te oprește să fii liber într-o căsnicie? Și ce înseamnă libertatea asta? Păi dacă nu ești în stare să fii liber decât dacă nu te căsătorești, undeva ceva e greșit în viața ta.
Întâlnesc tot mai multe femei care spun asta și nu pot să nu mă întreb de ce un amărât de act la primărie le dă senzația că se duc la ocnă pe viață. Căsătoria e bau-baul libertății. Pe de altă parte, probabil că e mai simplu să zici asta decât să admiți că standardele prea înalte te fac incapabilă de a avea o relație adevărată.
Relațiile n-au nevoie de căsătorie, cred asta cu tărie. Căsătoria e doar un pas în plus pentru cei care simt să-l facă, unul opțional. Dorința de a transforma o relație într-o căsătorie e aceeași cu dorința de a nu transforma o relație în căsătorie. Fiecare după cum știe și cum simte. Eu, de exemplu, am trecut o dată prin asta cu măritișul. A fost bine, îi mulțumesc fostului meu soț că am fost împreună, o vreme, atât de frumos, dar aia e, la un moment dat n-a mai fost să fie. Nu, n-aș mai încerca o dată treaba cu primărie-biserică-verighetă-petrecere, dar în niciun caz nu mă gândesc la casnicia mea ca la o închisoare din care vedeam lumina zilei printr-un gemuleț cu gratii.
Relațiile pot să te țină liber sau pot să se transforme în închisoare și nu e nevoie de un livret de familie pentru asta. Toți ne ducem relațiile acolo unde suntem în stare și nimic nu ține de un „da” rostit în fața prietenilor și familiei.
Femei care spuneți că nu vreți să vă măritați pentru că țineți la libertatea voastră: grijă mare la voi și la sufletul vostru. Să fii liberă și singură nu e cea mai mare bucurie de pe pământ; am fost acolo, știu cum e să-ți trăiești singurătatea în fiecare zi. Libertatea stă în fiecare dintre noi, nu în prezența sau absența unei hârtii.
Foto: Pinterest
Tweet
Probabil nu-si gasesc pe cei/cele cu care simt ca ar fi liberi. Probabil asta e un aspect al standardului ridicat.Chiar daca sunt in relatie cu ei. Din relatie fara hartie poti sa fugi oricand, fara eticheta de divortat si fara eventuale formalitati, inclusiv financiare. Iar ca simt presiune sociala…da, unora chiar le stau pe cap unii cu chestia asta. Si dupa aia ajung sa-si strige libertatea si in fata celor de care doar li se pare ca i-ar presa.
Motto: Iisus îi trimite un mesaj Diavolului, spunându-i: ”O să te dau în judecată în fața Domnului!” și Diavolul îi răspunde: ”De unde o să iei avocat, că toți sunt aici, la mine!”
Ca să-i poți răpi libertatea cuiva, nu e de ajuns un act. Asta e moft. Au scăpat oameni din probleme mult mai mari, s-au judecat cu bănci și companii ca să scape de un credit, cu Statul pentru câte o proprietate etc.
Înapoia ”actului” stau multe alte lucruri, care mai degrabă se simt decât se văd. Șefii care îi promovează în mod ostentativ pe cei căsătoriți. Și îi țin peste program, fără bani, pe ceilalți. Proprietarii care nu vor să-ți închirieze. Administratorii de bloc care îți fac măgării.
E nevoie de o plasă bine țesută și strânsă, la care a colaborat toată lumea pe care o întâlnești pe stradă sau la serviciu. Altfel, dacă plasa are fie și un ochi rupt, nu te mai poate ține pe loc.
Coalizații Familiști spuneau că ei ar interzice avortul – cu o mică precizare: spre deosebire de 1966-1989, granițele sunt deschise. E de ajuns un bilet de microbuz de 50 de lei până la primul cabinet medical din Ruse și un ciubuc doctorului.
Nu, cea mai mare diferenta fata de 66-89 e ca exista contraceptive.
m, tot nu e un motiv valid. Și, până la urmă, cred că nici nu contează să motivezi în vreun fel. Nu vrei și gata, ce tot atâtea explicații?
Kathy, da, ok, societatea are mai multe avantaje pentru cei căsătoriți. Economic așa e. Eu vorbesc din perspectiva omului care trăiește cu stigmat pe frunte (divorțată, asta e și mai rău decât celibatar) și căruia societatea n-are ce să-i mai facă rău? mă întrețin singură de mulți ani, n-am nevoie de ajutor, sunt propriul șef. Dar libertatea asta, mama ei de libertate, poate exista în căsătorie sau nu, iar un act n-o face să dispară, dacă ea există deja.
Vorbeau cândva pe englezeşte un director olandez dintr-o companie şi un angajat român verde ca bradul:
– Am putea discuta posibilităţile de promovare pe postul lui X, care pleacă în alt departament?
– Ăăă… dumneavoastră aveţi copii?
– Am, o fată, studentă în România. De ce?
– Păi, ăăă… era de dorit în locul lui X o persoană cu familie şi copii, cum a fost şi el.
Evident, o astfel de discriminare e contrară corectitudinii politice, ortodoxiei, islamului, socialismului ştiinţific şi lui Gheorghe Soroş. Din pricina asta, oficial, discuţia nu a avut loc.
Eh, să nu discutăm acum despre avantajele/dezavantajele măritișului, am convenit deja că economic și social e mai bine să. zic că putem rămâne doar la motivele „de ce nu”, că „de ce da” avem prea multe