In loc de titlu, ar trebui sa pun o injuratura. Sau mai multe.

Ziua de ieri a insemnat pentru mine aproximativ 14 ore de condus. Adica 800 de km, Timisoara – Craiova, dus si intors. La un calcul rapid, inseamna cam 57 km/h. E mult, e putin, naiba stie.

Ieri dimineata, devreme tare, am plecat spre Craiova. Stiam ca sunt probleme la drum si mai stiam ca va fi foarte cald, asa ca mi-am spus sa conduc macar cateva ore pe racoare, ca sa am putere pentru cele 60 de grade care se faceau mai tarziu in restul meu de supernova.

Primele probleme au aparut dupa Lugoj. Se lucreaza la drum, e plin de semafoare si mi-am dat seama ca foarte multi au cautat racoarea diminetii, ca si mine. Drept urmare, s-a creat un haos de nedescris, pentru ca toata lumea se grabea si nimeni nu mai tinea cont de culoarea semaforului: se trecea cu coloana, chiar daca semaforul arata rosu de ceva vreme, tinandu-i in loc pe cei din partea opusa, care aveau verde; nu mai vorbesc de aia care nu stateau la coada, cu plebea, ci depaseau coloana, incercand apoi sa intre in fata celor care au asteptat cuminti, evident, luandu-si multa muie.

Dupa Caransebes a inceput calvarul. Dupa cateva semafoare trecute cu greu, am oprit din nou. Eu am crezut ca era un alt semafor, insa deja stateam de prea multa vreme si devenea tot mai clar ca era vorba de accident. Destul de neverosimila explicatie, avand in vedere ca in zona se circula cu maxim 40 de km/h. Si stam si stam si stam…cam o ora si ceva. Incepem sa ne miscam, cam cu 5 la ora. Minunata senzatie, sa urci in coloana la inclinatie mare, cu un tir in fata si unul in spate, cu o masina care se opreste daca nu esti master la tinut ambreiajul. Opresc din nou, de data asta in rampa. Din sensul celalalt nu venea nici o masina, nu mai intelegeam nimic. Misterul s-a elucidat cativa metri mai incolo, unde era rasturnat un tir si vreo 7 politai se uitau la el, cu mainile in buzunar. Un altul se urcase pe o piatra si comenta: “Ha ha ha, ui ba ce coada s-o facut”. In pizda ma-tii de idot, tusesti daca stai si tu sa dirijezi dracu’ circulatia, sa putem pleca linistiti de aici?

Am trecut si de accident si am ajuns la Orsova. Si am reusit sa fac 25 de km intr-o ora jumate, ca, evident se lucreaza. La una dintre portiunile blocate am numarat 16 oameni. Doi dadeau cu pick-hummerul si restul se plimbau. Altari, dumnezei, sfinti, tot tacamul.

In sfarsit, am reusit sa ajung la Craiova, dupa 7 ore jumate. Mi-am vazut de treaba, apoi am dat cateva telefoane, sa vad pe unde naiba sa ma intorc la Timisoara, ca nici moarta n-as mai fi mers pe ruta pe care venisem in Craiova. Am aflat ca tre’ sa merg pe Tg. Jiu, aveam doar 12 semafoare pe 70 de km, in loc de nush cate pe partea cealalta. Evident, m-am crizat, si dupa alte cateva telefoane am aflat ca mai exista o ruta, prin Tg. Carbunesti, care e proaspat reparata. Ocoleam doar vreo 30 de km.

In total, ruta noua stabilita ieri a avut cu 150 de km in plus fata de traseul normal. N-a avut nici o importanta, drumul a fost bun si n-am stat deloc, ceea ce a fost foarte important.

Acum sunt praf de obosita, evident. Injur administatia drumurilor in continuu, pentru ca, oricat de mult iubesc tara asta, nu pot sa fiu indiferenta la nesimtirea oamenilor astora care ar trebui sa se foloseasca de banii dati de noi si sa achite facturile celor care repara drumurile. Sau sa dea drumul banilor pentru autostrazi. Pentru ca licitatii se fac, se castiga, insa lucrarile stagneaza deoarece banii nu vin. Bine ca avem de unde sa-i platim datoriile lui Ciomu.

Mama voastra de nenorociti.


6 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *