Lecturi de blogger (2)

shutterstock_243769888 E draguta chestia asta inceputa anul trecut de Chinezu, continuata si in acest an. Adica noi, astia de scriem bloguri, sa ne trecem si cartile preferate pe anul trecut si, pe cat posibil, sa facem un top. Eu mi-am luat portia de topuri de cand cu juriul premiului literar Augustin Fratila, asa ca o sa trec 10 carti, cele mai 10 carti care m-au bucurat pe anul trecut.

Intai se cuvine sa spun ca ceea ce-mi doream la inceputul anului trecut, adica sa citesc mai mult, a devenit realitate in 2014. Am citit 38 de carti, cele mai multe in a doua parte a anului (ca ma pornesc greu, dar nu ma mai opresc usor); de cand am tableta, citesc mai repede si ma incanta tare mult sa stiu ca pot citi orice carte, oricate pagini ar avea (era destul de greu sa tin in mana o carte de 500+ pagini, acum nu mai am problema asta). Dar destul cu asta, sa trecem la carti. Fara punctaj, doar 10 carti pe care le recomand la orice ora oricui vrea sa se relaxeze citind.

“Sexus” – Henry Miller Cand eram prin liceu, incercasem sa citesc “Tropicul Cancerului”, dar cred ca nu era momentul sa il citesc chiar atunci. Am uitat de Henry Miller pana cand, de ziua mea, am primit “sexus” cadou, cu obligatia ferma de a-l citi. Asa am facut si mi-a placut enorm. Poate ca o sa citesc si “Tropicul Cancerului”, pana la urma.

“Sa ucizi o pasare cantatoare”” – Harper Lee Incantatoare carte. De la scenele din viata unui orasel american, la micile rautati de copil/preadolescent, la chestiuni serioase – acuzatii de viol si batai intre negri si albi, totul mi-a placut la nebunie. Text cursiv, aproape ca n-am putut-o lasa din mana; daca n-as fi inceput sa citesc la ea seara, probabil as fi citit-o de la cap la coada intr-o singura zi.

“Negustorul de inceputuri de roman” – Matei Visniec, “Boala si visul” – Dan Stanca Despre ambele am povestit aici.

“Umbra vantului” – Carlos Ruiz Zafon Cineva mi-a spus ca asta e autorul preferat al tinerilor care (inca mai) citesc. Nici nu ma mir, e foarte lejera lectura si suficient de bine inchegata cat sa tina cititorul in suspans de la inceput si pana la sfarsit. De la el am mai citit si “Printul din negura”.

“Soseaua Catelu 42″ – Alina Nedelea Se citeste in trei ore si se simte inca trei luni de cand ai terminat-o. Cel putin inca trei luni. E o carte sincera, alerta, scrisa dintr-o suflare.

“Povestea tarfelor mele triste” – Gabriel Garcia Marquez O carticica foarte captivanta, cu un miros de Paris de demult, cu batranete si excentricitate, despre dragostea altfel, dragostea care e mai mult decat orice poate fi sexul vreodata.

“Ai toata viata inainte” – Romain Gary Primita cadou de la unul dintre cei mai dragi oameni ai vietii mele, am lacrimat si suspinat la povestea trista, dar fericita. Nu va zic mai mult, va zic doar s-o cititi, din toata inima va indemn sa faceti asta.

“Soareci si oameni” – John Steinbeck Recitita anul trecut, prima oara am citit-o pe la 17 ani. Acum mi-a placut mai mult decat atunci. Steinbeck e unul dintre autorii mei preferati, foarte “cinematografic” si foarte profund, in acelasi timp.

“A patra putere” – Jeffrey Archer Cred ca am citit vreo 7 carti de-ale lui Archer anul trecut, dar asta mi-a placut cel mai mult. Despre jocuri de putere in presa, despre vieti distruse de lacomie, despre cariere in slujba banilor si nimic pentru suflet. Cartile lui Archer sunt alerte, scenarii de film, pe mine m-au tinut captiva de fiecare data.

Acum citesc “Amante si regine” – Benedetta Craveri, o carte despre nebunele doamne de la diverse curti de regate. Frumos si educativ, desi nu iau de bune chiar toate informatiile de acolo. Le privesc asa, ca pe niste mici barfe regale.

Mi-ar placea sa primesc recomandari de carti de la voi si va multumesc celor care va veti rupe doua minute pentru a lasa aici un comentariu.

Foto: Books by Shutterstock (e foto cu licenta speciala, obtinuta in urma unui parteneriat cu ei)


6 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *