Nerăbdarea
În câteva (foarte puține) ore plec spre Electric Castle. Mai repede decât alții, că mă duc la muncă. Anul trecut am fost nou venit în echipă, anul ăsta pot să zic că sunt deja parte din ea. De fapt, am fost parte din ea încă din prima oră a anului trecut, oamenii ăia sunt fantastici.
Sunt stresată, așa cum sunt stresată înainte de fiecare eveniment, fie că e al meu sau al celor pentru care muncesc. Festivalurile la care merg sunt deja parte din mine și, de câte ori încerc să-mi imaginez cum ar arăta viața mea fără ele, scutur repede din cap și-mi trece. Deocamdată nu pot, nu vreau, nu simt că aș putea renunța la asta.
Cineva mă întreba azi dacă sunt puțin bucuroasă pe lângă stresul pe care-l simt. I-am răspuns că sunt mai mult bucuroasă decât stresată, dar n-am cum să zic asta în gura mare pentru că s-ar mira prea mulți că-mi place atât de tare ce fac.
Festivalurile astea sunt, pentru mine, new romance în fiecare săptămână. De fapt, toată pregătirea înseamnă asta (la evenimente se muncește mult-mult-mult înainte ca ele să se întâmple, zilele în care se și bucură lumea de rezultate sunt vârful subțire al icebergului). Nicio săptămână nu seamănă cu alta, nicio zi nu poate fi planificată 100%. Rutina de a nu fi niciodată în rutină – asta e dependența mea.
E ora 1 noaptea dintr-o zi în care am alergat să-mi rezolv tot ce era de rezolvat prin Timișoara. După Electric Castle urmează ARTmania Festival + East European Music Conference (în aceleași zile) – două evenimente la care muncesc pe brânci din februarie. E ora 1 noaptea și eu ar trebui să fiu în pat, pentru că în 4 ore sună ceasul.
E ora 1 noaptea și eu nu pot dormi de nerăbdare. De anticipația momentului întâlnirii cu oamenii mei, oamenii ca mine, noi ăștia care ne lăsăm somnul pentru bucuria de a face ceva despre care alții să spună „vai, cât de fain a fost!”. Bucuria de a ști că ai cotribuit la crearea amintirilor frumoase ale altor oameni.
E 1 noaptea și, înainte să merg spre așternuturi, zic: ”Meet me at the Castle” și „Ne vedem la ARTmania”.
Tweet
Nu prea inteleg… Daca iti place asa de mult ceea ce faci, de ce esti stresata? De obicei stresati sunt cei care sunt “stuck” in situatii nasoale si se chinuie sa iasa din ele. Sau cei care sunt abuzati la servici… In cazul tau, “stresata” nu stiu daca e cuvatul potrivit. Si nu prea inteleg nici de ce ar fi atat de multa munca in PR… La ora 1 noaptea ce “public relations” poti avea si cu cine?
Stresul meu e despre felul în care îmi fac treaba. O să mă descurc? O să fac față? O să le fac pe toate bine? Cam astea sunt întrebările mele înaintea fiecărui eveniment la care lucrez. La 1 noaptea doar așezi în minte ce ți s-a întâmplat peste zi și încerci să anticipezi ce se întâmplă în ziua următoare. Sau scrii pe blog. După caz