Femeia de 30 de ani

Adica eu. Sau de ce imi place sa am 30 de ani.

Imi place cum gandesc acum. Ca am invatat ca trebuie sa fiu calma atunci cand comunic cu cei dragi. La 20 de ani eram foarte irascibila, plus ca aveam tendinta de a incerca sa controlez tot ceea ce mi se intampla. Imi impuneam parerile pe motiv ca “asa vreau eu” si nu stiam sa imi argumentez teoriile. M-am indragostit si, odata cu asta, a inceput sa apara in viata mea notiunea de “compromis”, despre care nu stiam exact cum se mananca, insa o faceam instinctiv; am aflat, intre timp, ca exista diferenta intre compromis si compromitere. Ca, uneori cateodata, oricat de mult ar durea, trebuie sa spun stop si sa-mi ascult intuitia.

Imi place cum traiesc acum. Nu mai sunt obsedata de munca, nu-mi mai petrec zilele tragand ca nebuna, de una singura, la o caruta care oricum se misca. Am invatat ca trebuie sa ma bucur de viata, de soare, de dureri, de micile momente de fericire. Viata nu e facuta numai din munca si stress, iar momentele in care lesini din cauza muncii indelungate si a excesului de cofeina+taurina nu sunt cele mai placute. Stiu acum ca sanatatea e importanta, chiar daca mi-au trebuit cateva colapsuri de astea si putina ingrijorare cum ca sunt suspecta de cancer. Ca daca ma imbolnavesc rau, chiar nu mai are cine sa traga la caruta aia.

Imi place sa fiu propriul meu stapan, chiar daca sunt o familista convinsa. Am invatat sa ma bucur de singuratate, sa nu-mi fie teama de momentele mele cu mine si sa-mi inving teama de a nu ramane singura pe viata. Acum stiu ca a fi doar unul nu e atat de chinuitor, ca prietenii (aia adevarati) nu te lasa niciodata sa simti ca nu ai pe nimeni si ca familia pe care o ai e ceea ce ai primit si trebuie sa te bucuri de ea asa cum e.

Imi place cum simt. Iubesc cu o forta care, uneori, ma sperie, dar e minunat sa iubesti asa. Am invatat ca nu e o rusine sa plangi si sa arati ceea ce simti. Acum stiu sa pun in mangaieri toata pasiunea mea, sa ma bucur de mine si de corpul meu, sa-mi deschid mintea la lucruri noi. Ma folosesc la maxim de atuurile mele de femeie, zambesc matur si copilaresc, in acelasi timp si sunt constienta de puterea mea. Imi place maturitatea cu care imi analizez sentimentele si copilaria cu care ma las afectata de diversi nori sentimentali.

Da, acum am descoperit ca pot sa ma bucur de tot ce ma inconjoara, asa cum n-am facut-o la 20 de ani. Si nu mi-as da viata inapoi nici macar cu o zi :)


22 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *