Oameni care se tin de mana

Dada, stiu, am asasinat blogul si cititorii-mi cu posturi despre plimbarea din Romania si n-am mai scris despre nimic altceva. Evident, nimeni nu mi-a cerut sa fac asta, dar faptul ca sunt parte a unui proiect atat de mare si de frumos, ma entuziasmeaza peste masura si scriu din suflet tot ceea ce astern pe hartia virtuala.

Apasati play si cititi in continuare.

Redescopera Romania e o campanie cu oameni, despre oameni. Bobby a scris, foarte emotionant, un articol despre toti cei alaturi de care s-a trezit dimineata timp de o saptamana si cu care a colindat un sfert de tara, spunand lumii ce a descoperit despre ei si felul in care i s-a schimbat perceptia.

Luni dimineata, cand am plecat de la hotel, nu-mi imaginam ca peste doar 6 zile o sa spun despre ceilalti 19 oameni cu care urma sa bantui prin tara ca ii simt ca pe o mica familie. Mai ales ca suntem, cu totii, atat de diferiti incat ma indoiam sincer ca o sa rezonam pe toata durata calatoriei. Uite ca viata mi-a mai dat o lectie si mi-a aratat ca ceea ce cred eu ca s-ar putea intampla nu e musai sa se si intample. Asa ca o sa incerc sa spun cum am vazut eu oamenii din Redescopera Romania 2011 – Banat si Muntenia.

Incep cu Ana, care e un motor pornit in continuu. Nu stiu ce fel de racire are si cu ce se alimenteaza, ca energie da in mod sigur. Si ne-a tras pe toti dupa ea, cu entuziasmul omului care crede in ceea ce face si care munceste cu o pasiune greu de definit.

Bogdana e dementiala. Rade cu pofta si se enerveaza cu o candoare pe care e aproape imposibil s-o mai ai la maturitate. Pana acum eram in sala la conferintele la care e speaker si o admiram in tacere pentru profesionalismul pe care il are, iar acum pot sa spun ca imbratisez cu totul omul frumos care e.

Despre Ruxa stie toata lumea ce gandesc si mi se pare ca e omul care pune cel mai mult suflet in absolut tot ceea ce face. Ieri a fost ziua ei si cred ca unul dintre momentele cele mai frumoase a fost acela in care i-am vazut privirea cand noi, colegii de calatorie, i-am cantat “La Multi Ani” si am pus-o sa sufle in lumanari.

Cu Anca ma mai intalnisem de cateva ori, dar niciodata n-am apucat sa stam de vorba cu adevarat. Nici acum n-am facut-o, pentru ca fata asta munceste mai mult decat mi-am inchipuit. E devotata si nu stie sa se distreze daca munca nu e terminata.

Doru e…nici nu stiu cum sa il descriu: nebun, determinat, pasionat si pasional, stie tot ce se poate sti despre off-road, pasari, munti si mancare. M-a uimit puterea cu care se impune, fara sa faca vreun efort deosebit in sensul asta. Rade cu pofta, iar cei din jurul lui sunt atrasi definitiv de forta lui magnetica. Plus ca este un excelent pedagog.

Augustin a fost sufletul echipei. Nu stiu vreun om cu care a interactionat in excursia asta si care sa nu-l iubeasca. E atat de altruist incat am senzatia ca nu-i real. Este omul care, daca cineva are o zi proasta si ii vorbeste urat, sta, lasa omul sa se descarce si apoi il face sa rada. Recunosc, n-as putea fi niciodata in felul asta, iar felul in care se controleaza e mai mult decat admirabil. M-a certat si m-a incurajat intr-o saptamana mai mult decat au facut-o altii in ani de cand ii cunosc.

(Doru si Augustin, daca ar citi articolul asta, ar spune ca “dau cu bidineaua” la greu; intr-un articol urmator o sa povestesc si o parte din vorbele memorabile ale excursiei, desigur, fara sa divulg toate secretele)

Bobby e Bobby. Cu zambetul pe buze, impunator si un adevarat lider. Nu i-am spus niciodata, dar, atunci cand particip la o chestie condusa de el, ma simt la un elev in fata unui profesor de la care are de invatat, constant, ce inseamna sa fii serios si sa livrezi corect ceea ce se cere.

Alex (Hoinaru) e responsabil si teribil de serios cand vine vorba de munca lui. In rest, e zvapaiat si plin de viata si, mai ales, e tare bun la mima

Lavinia e o tanara femeie care se lupta sa isi cladeasca un viitor prin fortele proprii. E admirabil cum se zbate si cat de mult munceste, chiar si atunci cand ar trebui sa doarma. E energica si o suspectez ca ar avea un mototras care o face atat de plina de viata.

Mihai e calm si calculat, observator al celor din jur si are cel mai molipsitor ras pe care l-am auzit vreodata. E un om care rdica moralul oamenilor atunci cand simte ca au nevoie, fara sa i se ceara. O face din suflet, emana caldura si, atunci cand zambeste, aduce doar liniste.

Adi Mihaltianu e la fel de pasionat de conace vechi cum mi-l aminteam. Insa m-a surprins in ziua olaritului, pentru ca n-a vrut sa se desprinda de roata in timp ce o parte dintre noi se indrepta spre Cula Duca. Ce ma bucura foarte tare e ca s-a deschis si mai tare catre oameni, fata de calatoria de anul trecut din Moldova. Si povestile lui din lume sunt incredibil de frumoase.

Razvan face cele mai misto videoclipuri cu si despre masini. Cu si despre tot felul de chestii, de fapt. El a facut parte, alaturi de Mihai, din tabara celor calmi si cu entuziasm afisat moderat (pentru ca asa e la maturitate, nu te mai extaziezi intr-una de tot ceea ce vezi si auzi in jur), dar langa care m-am simtit bine, autentica, fara sa fie nevoie sa disimulez in vreun fel ceea ce simt.

Elena e un titrez. Io nu stiu cum a putut sa urce treptele alea de la Cetate fara sa clipeasca si zambind.

Alina e o femeie cu un echilibru fantastic. Parca ar fi facut un pact cu cineva, in care isi ia angajamentul sa nu faca excese de vreun fel. Are o cadura aparte si un calm misterios, e blanda si nu vrea sa iasa in evidenta, fara sa fie constienta de faptul ca oricum asta se intampla, datorita personalitatii ei foarte puternice.

Mugur. Nu spun decat atat: umor englezesc mi-nu-nat!

Denisa e mai ambitioasa decat am crezut. Stiu ca are obiceiul de a dormi pana la pranz, dar dimineata era printre primii care coborau la micul dejun. Iar faptul ca a urcat singura cele 1480 de scari de la Cetatea Poenari (uitase ceva la masina si a trebuit sa se intoarca din drum) e cea mai buna dovada ca ambitia ei e mare si constructiva.

Laurentiu e la fel de copil cum il stiam. Si asta il face fermecator, pentru ca pofta de joaca pe care o transmite e atat de binevenita in zilele cu oboseala multa.

Cu Livia imi pare rau ca n-am apucat sa vorbesc prea mult, dar stiu ca e un amalgam de munca si zambete. Si mai stiu ca e extrem de motivata si crede in proiectul asta din tot sufletul.

Alex (Negrea) e la fel de cand il stiu: zen. Lui nu-i strica nimeni karma interioara si orice s-ar intampla stie sa gaseasca partea pozitiva. As vrea sa cred ca am invatat de la el cum sa imi linistesc pornirile impulsive.

Noi plecam acasa, dar Redescopera Romania e departe de a se fi terminat. Si acum nu vorbesc despre celelalte patru calatorii programate pana in luna octombrie, ci de faptul ca oricine participa la calatorie, fie si din fata calculatorului, va cunoaste o particica din sufletul acestei tari. Caci da, Romania are suflet, oameni, puls si suflu, are farmec, dragoste, daruieste fara sa ceara nimic inapoi si ofera zambete atunci cand i se spun cuvinte grele.

Excursia asta a fost plina de emotii pe care le-am tinut in mine prea mult timp. Schimbarea directiei profesionale, saritul de pe sine din viata personala si altele pe care nu pot sa le identific acum au fost tinute in mine si au rabufnit toate, in aceste zile, pentru ca am calatorit doar eu, dezgolita de masti si cu ziduri daramate de cei care au daramat, la randul lor, zidurile din jurul lor.

Multumesc.

*Nu dau linkuri pentru ca asta a fost un post scris despre oameni, nu despre site-uri.

Tweet