Poveste cu o nutrie alba

4 Jan 2011 | Postat in : Gauri negre

Acum multi ani, cand inca stateam in Sibiu, aveam doi prieteni care faceau parte din gasca “de iesit in oras”. Adica erau oameni faini, dar nu ne-am fi dus unii la nunta celorlalti, daca intelegeti ce vreau sa zic. Ne auzeam la telefoane vinerea, sa vedem pe unde mai iesim si ne intalneam, cateodata, in timpul saptamanii, ca ei lucrau la o firma de curierat si eu aveam de trimis pachete multe prin tara.

No, astia erau niste oameni relaxati. Nimic nu-i baga in panica, nicio chestie care se intampla nu era destul de urgenta pentru ei. Mucaliti, cu un umor foarte special, ca aberau intr-una, era fain de stat cu ei si pierdut vremea prin crashme. Pe langa aberatiile obisnuite, cum ar fi despre gratarele cu care ar indopa-o pe Consuelo a lui Mutu si Dacia 1310 verde cu care ar plimba-o pe Valea Oltului, au scos una pe care o s-o tin minte cat oi trai.

Intr-o zi cu soare, s-au gandit ei sa mearga la Medias (oras aflat la 45 de km de Sibiu) si sa manance la un restaurant care era foarte in voga pe atunci. Cum n-aveau chef sa mearga singuri, au sunat o domnisoara pe care au invtat-o cu ei, nespunandu-i ca merg sa manance. Discutia a fost ceva de genul: “Vii cu noi pana la Medias? Hai, sa nu ne plictisim pe drum.” “Da, hai ca vin”.

S-au intalnit si fata, normal, a pus o intrebare logica: “Da’ ce faceti voi la Medias?” Baietii mei, ce s-au gandit, ca ar fi prea banal sa ii spuna ca merg sa manance si i-au spus asa: “Avem in spate doua nutrii albe, cu coada lata. Is foarte rare si le ducem unui om din Medias.” Au urcat in masina si au plecat, of course, spre restaurant. In masina, fata intreaba din nou: “Dar de unde aveti voi nutrii de astea rare?” “Pai le prindem in padure.” “Cum?” Astia doi, vazand ca e din nou rost de misto-uri, au raspuns la fel de aberant: “Pai astea se prind la caramida. Pui caramida intr-un luminis, presari niste piper pe ea, nutria vine, miroase piperul, stranuta, se da cu capul pe spate si apoi isi da cu capul de caramida. Se loveste, ameteste si aia e, o iei si o bagi in cusca.”

Io m-am ras cand mi-or povestit, dar fata asta se pare ca o crezut. Si mai o poveste, mai un “bietele nutrii”, pana cand s-o facut vremea sa plece. Ea, ingrijorata, “dar nu mai duceti nutriile?”. Eh, alta poveste, omul nu era acasa si tre sa se intoarca la Sibiu. Fata zice, “nuuu, lasa ca dau io niste telefoane, sa le tina cineva pana vine omul vostru.” Eh, n-au mai lasat-o sa faca asta, ca deja era prea mult. Cand i-au spus ca a fost o gluma, s-a suparat si n-a mai vorbit cu ei mult timp.

N-am morala, doar ca ma distreaza povestea asta de cate ori imi aduc aminte de ea.

Tweet