Privind in urma, azi

M-am trezit cu gandul la tine. Prima oara dupa atatia ani. Da, m-am mai gandit la noi si la ce insemnam, la un moment dat, unul pentru celalalt. Dar nu m-am mai trezit de mult cu gandul la tine.

Azi dimineata m-am trezit cu gandul la tine. Mi-am adus aminte de cafeaua pe care mi-o faceai dimineata, cu o religiozitate ciudata. Intotdeauna avea acelasi gust, aceeasi cantitate de zahara si, pana reuseai tu sa ma trezesti, era numai buna de baut. Nu vorbeai cu mine o jumatate de ora. Ma lasai sa ma trezesc, in liniste, asa cum imi place. Beam cafeaua exact la fel: fara lapte si cu putin zahar.

Azi dimineata m-am trezit cu gandul la tine. Mi s-a facut dor de pachetul de tigari pe care il imparteam. Fumam acelasi lucru: Lucky Strike Lights. Am continuat sa fumez Lucky pana cand au schimbat astia pachetul si l-au facut albastru. Nu mai era la fel, si am renuntat la tigarile alea la fel de usor cum am renuntat la tine.

Azi dimineata m-am trezit cu gandul la tine. Acum fumez Kent clasic. Tigari lungi, frumoase, pretentioase. Iau ochiul, dau bine intre degetele mele lungi. Le caut mai mult, ca nu se gasesc intotdeauna peste tot. Mai fac compromisuri si le mai inlocuiesc cu alte sortimente de Kent. Dar, mereu ma intorc la ele, m-au cucerit. Dar destul despre tigari, desi e ciudat cum ma definesc.

Azi dimineata m-am trezit cu gandul la tine. Si as fi vrut sa iti spun ca imi pare rau ca n-am stiut atunci sa lupt mai mult, ca eram prea tanara ca sa stiu sa fac compromisuri. Dar la ce bun sa traiesc cu “ce-ar fi fost daca”. Deciziile se asuma, atata lucru am invatat de la tine.

Azi dimineata m-am trezit cu gandul la tine. Nu-mi regret decizia. Am crescut mult, singura, si nu cred ca as fi putut sa fac asta langa tine. Era mult prea greu sa te vad cum te dai la o parte, pentru mine. Cum imi ascundeai lucruri doar pentru ca eu eram atat de inversunata si pornita sa-mi construiesc propria cariera, in ciuda piedicilor.

Si, totusi, nu inteleg de ce azi dimineata m-am trezit cu gandul la tine…


3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *