Blog-jurnal de Comedy Cluj (2)
Placerea mea vinovata la festivalurile de filme e sectiunea de scurtmetraje. Romanesti, straine, studentesti, ce vreti voi, scurtmetraje sa fie. Pe langa faptul ca le vad doar in festivaluri, ca nu se fac proiectii separate, unele sunt absolut geniale si mi se pare o super provocare pentru o echipa tanara sa comprime in cateva scene un subiect care, uneori, ar putea face linistit un lungmetraj sanatos.
De foarte multe ori am noroc sa vad niste filme exceptionale printre selectiile din calupuri. Asa cum mi s-a intamplat anul trecut la Comedy Cluj, cand am vazut un film regizat de o tanara din Argentina, “Till Death Do Us Part”, un film in care problemele relatiei dintre un barbat si o femeie erau exacerbate si neasumarea era analizata din perspectiva obiectiva, a celui din afara cuplului. Aceeasi problema a neasumarii (nu stiu ce parere aveti voi, dar mie asta mi se pare o chestie foarte importanta intr-o relatie) a fost tratata – secundar, ce-i drept – intr-unul din scurtmetrajele vazute ieri, “Rebelion” – UNATC 2012. Si mi se pare foarte misto ca incepem sa tratam subiecte de interes larg pentru potentialii spectatori si ca generatia foarte tanara se indreapta spre tineri cand isi aleg subiectele filmelor de licenta.
M-am minunat ieri de selectia filmelor din calupul de scurtmetraje studentesti. Toate au fost filme de licenta UNATC 2012 si toate au fost foarte bune. Subiecte atent alese, situatii neprevazute, joc (aproape) impecabil, o prospetime pe care n-am mai vazut-o in filmele romanesti, ceea ce ma face sa cred ca promotia de regie din 2012 a fost una de exceptie.
Tot ieri am vazut The Rocky Horror Picture Show, cel facut in 1975, si care a devenit in film de referinta in cinematografia mondiala. Cu multa nebunie, situatii absolut neverosimile, cu personaje care, la vremea turnarii acestui film, faceau parte din plaga societatii (si nici acum nu sunt convinsa ca sunt foarte mult acceptati, mai degraba s-a ajuns la un alt nivel al tolerantei). O frumusete de musical, de nevazut pe ecran mic, dar foarte bine simtit in sala de cinema.
Momentul meu preferat? Acela in care am gasit o mica doza de logica in toata nebunia de pe ecran: crearea unei fiinte umane presupune multe culori, de preferinta din cele ale curcubeului. Nu pot sa dai viata fara sa pui culoare in ea. Superb.
Am vazut filmul in compania unui regizor strain si fiecare dintre noi avea asteptarile lui, destul de mari: eu pentru ca-l vedeam pentru prima oara (desi citisem tot ce se putea citi despre el, ba chiar stiam pe de rost coloana sonora), el pentru ca nu-l mai vazuse din tinerete. La final, ne-am uitat unul la celalalt si am exclamat: “Brilliant!” Caci da, mi-a dat cea mai frumoasa stare dupa o zi plina de munca: daca un om a avut curaj sa faca un astfel de film intr-o America deloc toleranta, atunci fiecare dintre noi putem sa ne adunam curajul si sa facem ceea ce ne dorim sa facem.
Azi ma pregatesc pentru…din nou scurtmetraje, desigur. Si mai pe seara voi vedea Russendisko. Dintr-o minunata intamplare, l-am intalnit aseara pe regizorul acestui film si am programat un interviu cu el. Unul in care veti vedea ca lucrurile iesite din comun li se intampla oamenilor iesiti din comun, asa cum trebuie sa fie, de altfel.
