“Nu va mai ingustati, acolo, largiti-va!”

“Daca-i dau una, il refuza doua spitale…”

“Pace, frate!”

“Vagonul 2, locul 76. Mergi linistita, vin io sa te iau de la Lugoj.”

“EA: Cum sa iti explic: noua ne plac boemii, dar pe o perioada limitata de timp, ca astia nu stiu sa plateasca intretinerea.

EL: Ok, dar fotbalistii?

EA: Aia pot sa plateasca pe cineva care plateste intretinerea.”

“Ciumpalacul ala ti-ar fi facut asa, o serenada personala…”

Cine isi mai aduce aminte, be my guest

In aceasta minunata zi de luni, o sa va arat un articol scris pentru un site de PR. N-are importanta cine e autorul (dar sper ca isi va recunoaste textul si va baga la cap ca nu e bine sa fii fumat cand scrii un articol serios), n-are importanta nici pentru ce site a fost scris articolul, important e doar ca multi PR wannabe sa inteleaga ca nu poti sa-ti bati joc de toata lumea, cu un text de felul asta. O sa va rog sa aveti rabdare si sa cititi tot textul (cu tot cu comentariile mele), pentru ca e savuros. E publicat integral, fara sa schimb nici macar o virgula. more…

Citind io azi la Maka un articol despre barbatii nostri si zodiile lor, m-am apucat sa scriu comentariu. Si am scris, am scris, pana mi-am dat seama ca parca tot mai bine ar fi sa dau o replica pe blogu-mi personal. Nu de alta, dar sa nu las un barbat sa caracterizeze barbatii din prisma zodiei lor. Mai ales ca unele chestii de la articolul makaveliscian nu se pupa de nici un fel cu cracterul barbatilor intalniti de mine. Sa purcedem, zic. more…

Ma trezesc. Futu-i, iar e fara un sfert deja. Sar in papucii de casa, trag niste haine din dulap si ma intorc spre pat. Ma uit la el cum doarme si imi vine sa-i dau un ghiont, sa-l trezesc. Pe de alta parte, il vad cat de linistit doarme si ma bucur ca nu-i treaz, ca amandoi suntem ciufuti dimineata.

Merg la baie, fac toaleta de dimineata si…sunt gata de plecare. Dar nu pot pleca fara laptop si iar tre sa intru in dormitor. Imi iau laptopul cu cata grija pot si gata sunt. Ma incalt si ma uit pe geam: ce zi e azi? Parca trebuia sa fim undeva pe la mijlocul lui martie, dar afara e peisaj de “Jingle Bells”. Si, probabil, e frig rau.

Ajung la masina, noroc ca am parcat in fata scarii. In namol. Ce naiba, aseara nu era acolo. Namolul, zic. Iau frumusel maturicea pentru zapada si da-i si lupta. De data asta nu eram in tocuri, dar orisicat, nu mi-am dorit noroi pe cizme. Deloc.

Curat masina, plec, in sfarsit. Ajung la birou. Parchez in balta si ma dau jos din masina nestiind ca urmeaza sa fac o baie racoritoare la picioruse. Viata e minunata. Parol!

Mic PS offtopic: particip la concursul de pe Ebucataria. Regulamentul pentru votare se gaseste aici, iar votul se poate da aici, cu click pe stelute (toate cinci, daca va place). Multumesc. Daca o sa castig, promit o masa delicioasa si lipsita de calorii, colesterol si alte chestii daunatoare

Requiem for a dream
Asculta mai multe audio Blog

Lac zbuciumat de valuri adanci, izvorate din el. Vant de neliniste cu frunze mangaindu-mi fata pe care incep sa apara riduri fine. Cuprinde-mi sufletul si tine-l in causul palmei tale, ia-l acolo ca eu nu-l mai vreau. E sensibil si nu se potriveste in mine.

Tornada in mintea mea, rasarita din mine. Clipa peste clipa, cladind trecut, si viitor inlantuit in prezentul haotic. Iarba, verde, deasa, cu radacini galbene, uscate. E o iluzie frumusetea ei, in careva zile toata uscaciunea va iesi la suprafata si va oripila pe orice o va vedea.

Zid de foc, mistuind pe oricine se apropie. Vuiet infernal de sirene, oameni cu furtune in maini nestiind ca apa nu are cum sa-l stinga. E foc mistuitor, arde pasiuni si purifica suflete. E focul meu, intins in jurul meu, ma apara, ma protejeaza si VA ARDE!!!

Sunet de pian intr-un vartej psihotic, chinuie timpane si mangaie minti incrancenate. Muzica alienatoare in vartej de turn cococat pe munte, vine sa-mi lase chinul sa plece.

Requiem for a dream. Drogat fara sa stii, dependent pe viata.

- E luni. Bleahhhhh….

- Sambata am fost in Bierhaus, la clubul de joc. Am ras de m-am imprastiat, jucand Uno pana la 2 noaptea. La un moment dat, atat de tare radeam, ca aproape m-am inecat de ras. Horia stie. Si Rob la fel.

- Azi am rezolvat cu “noaptea dintre ani” (ce ma irita expresia asta). E o premiera, avand in vedere ca de vreo 15 ani incoace, ma hotarasc undeva intre 28 si 30 ianuarie decembrie, adica.

- Ma intreb de ce cracu’ meu Shupap asta (Stefan Banica, pentru neinitiati) are concerte la care-i full de fiecare data. Info Pro are un concurs stupid cu premii in bilete la concertul (concertele, ca-s nenumarate) de Craciun al lui Shupap. Chestia idioata e ca le pune pe fetele alea care suna sa urle ca si cand ar fi la concert, ca sa-si merite biletul. Scot alea niste oracaieli de te ia instant durerea de cap: “yyyyeeeeiiii, Stefaaaan, ce bine-mi pare ca te vaaaaddd!!”. Penibil.

- Nush ce stiti voi, dar 2 grade in Timisoara inseamna frig, nenica. Si daca mai bate si un alizeu de ala fin, vai de sufletelul alora care se avanta pe sub cerul liber.

- NU VREAU ZAPADA!!! E clar?

- Am vazut un film care m-a bagat in sperieti, la propriu: “I know who killed me”. M-am uitat abia la jumatate din el, cu lumina aprinsa, pe ecran mic si cu un ochi la Echofon. Mno.

- Peste tot numai colinde, Mos Craciuni, zurgalai, sanii, globuri, becuri stralucitoare, veselie. Hah.

- Sa mai si muncim. Zic.

…sau la telefon si drept urmare io ma supar.

Ho, ca nu-i cazul meu aici. Ci al acelor oameni care nu pricep ca daca nu raspund imediat, asta inseamna ca am treaba, sau dorm, deci, in orice caz, nu pot.

Cel mai rau ma irita cei care suna si suna si suna. De obicei, daca sunt intr-o sedinta si nu pot raspunde, imi pun telefonul pe silent sau il ignor cand incepe sa sune. Evident ca revin cat de curand posibil. Dar, fratele meu alb, daca ma suni, nu-ti raspund, o data, de doua ori, de ce fras insisti? Stii ca te sun inapoi, stii ca poti da un mesaj, daca e urgent. Ca io, daca vad ca insisti, iti raspund, la o vreme, ca ma stresez ca poate s-a intamplat ceva, iar tu imi spui “a, nu era urgent, vroiam sa vad ce faci si m-am ingrijorat ca nu raspunzi, de aia am insistat”. WTF?!?!

Mama cu tata sunt culmea culmilor. Se mai intampla sa raman fara baterie sau sa am telefonul inchis, pur si simplu. Mno, daca nimereste mama intr-unul din momentele alea, toata familia e in alerta. O pune pe sora-mea sa ma sune, evident, degeaba. Apoi suna la prietena mea de aici si o pune pe ea sa ma sune, degeaba. Ca telefonul e inchis. Prietena mea o suna pe cealalta prietena a mea, care, de obicei, nu raspunde la telefon. Cand, intr-un final, imi deschid telefonul, ma pomenesc cu o avalansa de telefoane, dintr-o suta de parti, toata lumea alarmata ca am patit ceva. Chestie care mie imi urca tensiunea pana undeva pe partea intunecata a lunii.

Io nu ma agit. Mie imi place sa trimit SMS-uri, asa ca ma trezesc ca butonez la cate unul pe ora, pe care il trimit fara sa astept raspuns. Bineinteles, ma irit doar in cazul in care SMS-ul respectiv include o intrebare care necesita raspuns urgent, iar persoana n-a raspuns in prealabil la telefon. Dar altfel, nu ma agit cand nu mi se raspunde. Cand are omul timp, raspunde, daca vrea. Daca nu, nu.

Zicea cineva pe twitter zilele trecute ( @Bad_Pitzi , daca nu ma insel), ca suspecteaza ca are o productie interna de xanax, ca nu se mai enerveaza. Mno, creca si io tot asa. N-as putea primi un hint despre cum as putea sa produc, totusi, niste diazepam?

1. M-am trezit foarte tarziu, noroc cu colega mea care m-a sunat sa-mi comunice niste chestii, ca altfel cine stie pana la cat dormeam.

2. Din cauza punctului 1, am o durere de cap cumplita.

3. E frig.

4. E tare frig.

5. Mi-am dat seama ca nu pot sa renunt usor la unele lucruri. Sau obiceiuri. Sau oameni.

6. Am ascultat Girls Aloud. Da, au o melodie insipida, pe care nu mi-o pot scoate din cap. Nu dau link, nu vreau sa va poluez fonic.

7. Cafeaua e degeaba. Azi.

8. Mi-am adus aminte ca am avut un vis mega spooky azi-noapte. Si ca m-am trezit din cauza lui. Plangand.

9. De dimineata mi-am ravasit dulapul, cuprinsa de tremur la nervii capului, ca nu-mi gaseam o bluza. Apoi mi-am dat seama ca ravasesc la locul nepotrivit si acum realizez ca tre sa fac ordine cand ajung acasa.

10. Mi-e foame, dar gandul la mancare imi provoaca greata. Fain, nu?

Ma duc sa ma ascund.

Azi is cu capsa pusa. Fara motiv anume, doar a trebuit sa ma trezesc cu o ora mai devreme decat de obicei si asta m-a cam dat peste cap. Aseara, spunandu-i unei prietene ca tre sa ma trezesc mai de vreme, imi spune “lasa, ca altii merg la munca de la 7 si nu se mai plang atat.” Pai da, dar eu nu merg la munca de la 7. Nu ca n-as putea, mi-am petrecut doi ani din viata muncind de la 6.45 pana la 17, in fiecare zi. Nu ma plangeam, era ok, era un program pe care il respectam, dar, si atunci, orice deviere de la program era in stare sa ma intoarca pe dos toata ziua.

Pe acelasi sistem, eu n-ar trebui sa am probleme. Ca ii aud pe diversi in jurul meu care imi spun ca “uite-l pe ala, o patit nush ce, apai alea-s probleme, nu ce avem noi.” Nu-s de acord, nu cred ca e cineva in stare sa cuantifice seriozitatea si importanta problemelor din viata mea sau din viata altcuiva. Stiu ca multi folosesc fraza asta ca pe un fel de incurajare, dar nu ma mai incurajati in felul asta, nu faceti decat sa-mi ridicati nervii la ceruri. Daca io cred ca am probleme care ma fac sa ma simt mizerabil, lasati-ma sa ma simt mizerabil pana le rezolv.

Cel mai rau ma irita comentariile referitoare la “cum era inainte”. Mamele trebuiau sa spele scutece pana ameteau, nu existau creme si tot felul de geluri pentru bebelusi, mancarea nu se facea decat zdrobita cu furculita, iar laptele praf era vaid e capul lui. Si mai auzi cate o “duamna” de asta trecuta bine de a doua tinerete (of, ce elegant m-am exprimat) care se irita de mama focului cand isi vede fata sau nepoata cumparandu-i pruncului de tot felul, ca pe vremea ei copiii nu mai aveau atatea pudre de dat la fund si atatea borcanase cu macare pasata. Asa, si? Daca atunci nu erau, acum trebuie sa le refuzam pe motiv ca se poate si fara? Mi se pare o tampenie inimaginabila sa refuzi niste facilitati pe motiv ca alta data nu erau. Vedea-le-as pe obositele astea plimbandu-se cu caruta, ca doar nu erau trenuri si masini acu 200 de ani.

Da, m-am trezit mai devreme. Is capsata.

In aceasta frumoasa dimineata de septembrie (NOT), m-am trezit cu fata la cearsaf. Era sa zic cu fundul in sus, dar n-am vrut sa las loc de interpretari. Si pentru ca-s usor futirisita, m-am gandit ca e un moment bun sa injur neste treburi.

O treaba ar fi reclama aia pe care o tot aud la radio cu “stop pirateriei din industria muzicale”. Zi zau, mai statule roman, ca asta-i cel mai important lucru pe care tre sa-l faci amu (impresie impartasita si de Ovi, intr-o discutie) cu banii contribuabililor. Nu conteaza ca se stopeaza lucrari pe la autostrazi si reparatii de drumuri, ca nu se dau banii catre antreprenori. Nu conteaza ca ii plin de caini vagabonzi, necastrati, nevaccinati, care musca pe cine apuca. Nu conteaza ca nimci nu merge cum trebe in tara asta, dar e important sa stopam pirateria. Plm de hoti, ca asa ati facut si cu imnul/hit de mare succes, ca sa promovati, vezi doamne, turismul romanesc.

Alta chestie enervanta ar fi “duamnele” cu covrigu’ in maini. Io nu-s femeie la volan, sa ne-ntelegem, da? Bai frate, astea n-au auzit de semnalizare. Sau de faza aia perimata cu “inainte sa iesi din parcare, te asiguri”. Dupa ce-am claxonat-o acum 2 zile pe una care se credea pe soseaua ei personala, a scos, desteapta, capu’ pe geam si a urlat: “Da’ nu stii sa pui frana?” Ba da, in tine direct pun frana.

Cersetorii de la semafoare. Ca nu-s constanti si parca la ei nu-i criza. Ca faza-i in felul urmator: io ma opresc la semafor, vad cersetoru’, inchid geamul, blochez usile si ma fac ca ma uit in jos; el trece pe langa mine si nici nu ma baga in seama. ‘r-ati ai dracu’, nu va place Dacia, ai?

Si acum, pe final, vreau sa-l injur pe cretinul care ieri dupa-amiaza mi-a blocat intrarea spre curtea casei. Asta pentru ca el betona in fata casei, iar auto-betoniera trebuia sa stea fix in mijlocul drumului. Ce daca avea brat mobil si, teoretic, cam putea sa stea oriunde, nu doar in drum. Dar soferul a decis ca el n-are chef sa faca niste manevre in plus si beneficiarul ridica din umeri. La rugamintea mea de a ma lasa sa trec, am fost intrebata, cu nonsalanta: “Da’ nu poti sa ocolesti pe cealalta strada?” Zi sa mori tu ca te-ai facut ma-ta apt sa dirijezi traficul. Pana la urma o mutat magaoaia, nu de alta, dar mai era putin si chemau soferii ceilalti politia.

No, sper sa ma calmez la Plai.