Trista viata de 30 de ani

Nu, nu-i vorba de mine. Viata mea e ok, nici foarte buna, nici foarte proasta. Macar sunt fericita. Sau ma indrept in directia aia. Dar, sa revenim.

Am o prietena. De fapt, e mai mult o cunostinta, dar avand in vedere ca amandoua suntem bune prietene cu o alta, ne mai intalnim, accidental. E o femeie trecuta putin de 30 de ani, frumoasa, inteligenta, cu ceva afacere care ii merge nici bine, nici rau, dar e ceva din care se intretine si nu duce chiar o viata rea. A avut o relatie cu un tip relativ misto, relatie care s-a terminat acum vreo luna si ceva, dupa ce el a pocnit-o. No, de aici incepe drama.

Ea e psiholog, se presupune ca ar trebui sa stie ca barbatul care a lovit o data o femeie, nu se va limita doar la acea singura data. Cu toate astea, incepe sa-i gaseasca justificari pentru faptul ca si-a iesit din fire si a lovit-o: “la chestiile pe care i le-am spus, ar fi trebuit sa fie Iisus Christos sa nu se enerveze”. Da, ok, toata lumea se enerveaza, dar nu toti au in ei gena aia care ii indeamna la violenta.

Problemele din mintea ei, singura fiind, se accentueaza. Isi doreste foarte mult un copil si o familie si a ajuns la acel moment din viata in care simte cum ticaie ceasul biologic si face calcule: daca acum am 31 de ani, mai dureaza cel putin un an pana imi gasesc pe cineva care sa-mi placa, inca niste ani pana cand imi dau seama daca ne potrivim, dar poate nu-mi gasesc pe cineva din prima, si tot incerc pana ajung la 35 de ani, poate mai mult si o sa fac un copil la 40…etc s.a.m.d.Si din toate motivele astea, ea a dedus ca mai bine ar fi sa se impace cu fostul, ca macar pe el il cunoaste, doar ca si-ar dori ca el sa lupte mai mult ca ea sa vina inapoi.

Trist. Pentru ca nu vrea sa isi ia viata in maini si sa se bucure de tot ceea ce e frumos la varsta asta, cand maturitatea emotionala e la apogeu, cand tineretea nu mai inseamna infantilism si cand se presupune ca stii ce vrei de la viata. Ca doar nu mai suntem la 1900, cand 30 de ani insemnau aproape mort si aveai deja cam 3-4 copii pe care sa-i speli si sa-i hranesti toata ziua.

Asta nu inteleg eu: de ce unele femei inca traiesc cu gandul ca 35 de ani e o varsta nepotrivita pentru a fi mama; de ce unele femei considera ca, daca se despart de cineva in jurul varstei de 30 de ani, viata lor s-a sfarsit. Apai sa ma credeti pe cuvant ca nu-i asa. Io nu cred ca m-am simtit vreodata mai bine in pielea mea decat acum si viata e din ce in ce mai frumoasa. N-am un copil, inca, n-am un om langa care sa-mi petrec restul vietii, inca, dar toate acestea vor veni exact la momentul potrivit, atunci cand voi fi pregatita pentru toate astea.

Mi-as dori ca prietena asta a mea sa lase totul balta si sa vina in Timisoara, sa o ia de la capat. E cel mai bun loc in care s-o iei de la capat. Eu stiu cel mai bine 😉


28 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *