Românii, festivalurile și paginile de Facebook
E a treia oră când scriu postarea asta. Prima oară aseară pe la ora 19:00, a doua oară aseară pe la ora 20:00 (când am constatat că blogul mi-a afișat un mesaj de eroare în loc de postul publicat, apoi am mai căutat vreo juma` de ceas prin drafturi), apoi mi-a dispărut tot conținutul de pe blog (kudos to Webfactor care avea ultimul back-up din data de 16 martie și mulțumesc Alex – care aseară, într-un moment în care blogul a fost funcțional, a făcut și el back-up la baza de date). Astfel, pentru prima oară în cei aproape 10 ani de blog, am stat cu el căzut mai bine de 12 ore, moment în care mi-am dat seama că nici să dorm nu pot dacă nu știu că e online. Măcar acum știu răspunsul la întrebarea „te-ai lăsa vreodată de blog?”.
Așa că mai bine fac un rezumat de două rânduri la rant-ul meu de aseară despre cei care se ceartă pe paginile de Facebook cu organizatorii de festivaluri. Pentru că ei, activi în poliția lineup-urilor, consideră că e de datoria lor să amenințe cu neparticiparea, folosind cuvinte de cele mai multe ori din categorii care vizează morți, răniți și diverse activități intime.
Pe lângă că-s curioasă ce-i mână-n luptă să urle pe interneți „EU NU MAI VIN NICIODATĂ LA VOI!!!!111”, aș mai vrea să știu și ce speră când urlă ca nebunii. Să vină organizatorul să le zică „boss, ok, ia tu direcția artistică și fă tu asta”, „prietene, ce bine că ne-ai zis tu că suntem nașpa” sau „bă, ce idee bună de trupă, cum de nu ne-am gândit?”
Și gata, că mi-e teamă că aștia au un Dumnezeu al lor care o să-mi facă varză din nou toată baza de date.
Photo credit: Mark Turnauckas on Visual hunt / CC BY
Tweet
Gasit postarea originala in reader
“Nu, nu e banc, deși ar putea fi. De vreo cinci ani încoace, de când administrez pagini de Facebook pentru diferite festivaluri, nu încetez să mă minunez de ura de sub tastele internauților români.
După cum știți probabil, fiecare festival are o direcție artstică asumată de organizatori. Uneori, acea direcție artistică se mai schimbă, mai ales că un eveniment cultural de amploare (așa cum e un festival) e un organism viu: în continuă schimbare. Astfel, un festival de jazz își extinde zona de expunere mai larg decât pe genul jazz clasic acceptat de puriști, un festival de rock poate să meargă să exploreze și nișa de progresiv/rock cult sau contemporan, iar un festival cu muzică electonică încearcă și zona de indie/pop/rock, mai ales dacă își mărește aria de expunere sau îi crește publicul de la an la an. Se numește evoluție și toți ne-o dorim, măcar pe persoană fizică.
Să vă ferească toți sfinții din calendar când vreun festival despre care „se știe că doar artiști dedicați genului cutare aduce” anunță un line-up care nu e conform cu dorințele visate de fanul român. De la „o să muriți în doi ani că nu mai cumpără nimeni bilet” până la cele mai creative înjurături care conțin organe anatomice, mame și/sau rude decedate, adminii de pagini de Facebook ale festivalurilor le-au auzit pe toate. Multe n-apucă lumina interntului pentru că ori sunt șterse rapid, ori ajung direct în căsuța cu mesaje private, eventual însoțite de „EU NU MAI VIN NICIODATĂ LA VOI!!!!111” plus un emoticon care exprimă grețica respectivului fan supărat.
Oare ce-i mână-n luptă pe oamenii ăștia de-și cheltuie energia pe internet certându-se cu un festival pentru lineup? Or fi aflat că decizia de a cumpăra bilet e a lor și doar a lor? Oare știu sigur că nu le bagă nimeni mâna-n buzunar sau trebuie să li se spună? Uneori mi se pare că habar n-au că nu-s obligați să facă ceva în sensul ăsta și că nu-i de datoria lor să fie poliția lineup-urilor de festival.
Iar despre cei care fac calculul exact câți bani câștigă organizatorul cerându-i lui maximum 100 de euro pentru un eveniment de 3-4-5 zile, într-un episod viitor.”
Ada, să-ți dea Ăl de Sus (care-o fi el) numai sănătate. Mulțumesc din suflet.