30 de învățături pentru 30 de ani cu ea

siss Ea fiind soră-mea. Iar azi e ziua ei. Tot timpul îmi spune cât de minunată sunt, tot timpul uită cât de minunată e. În 30 de ani lângă ea am învățat multe. Am trăit și mai multe. E singurul om de pe lumea asta care-mi știe toate traumele, pentru că pe unele dintre ele le-am împărțit. La fel și bucuriile, și pe alea le-am împărțit, chiar dacă uneori trece prea mult timp fără să vorbim.

Siss, și eu mă uit în sus la tine. Pentru că m-ai învățat:

1. Să împart. De la dulciuri la lacrimi, am împărțit de toate.

2. Să cred în oameni. Tu, cu bunătatea aia infinită pe care n-am înțeles-o niciodată pe deplin.

3. Să fiu atentă și la iubirea necuvântătoarelor. Pentru că ai șase (?) câini și pisici, pentru că îi iubești și te iubesc cu o lejeritate pe care o admir de fiecare dată.

4. Să citesc mai mult. Îmi povestești în continuu despre cărțile tale, mi le faci cadou, mă aduci înapoi în anii liceului, atunci când citeam zeci de cărți pe an.

5. Că niciodată nimic nu e prea greu. Nici de făcut, nici de învățat.

6. Că niciodată nu e prea târziu să fim copii, să ne prostim, să facem chestii puerile. Că e ok să fim și așa, e obositor să fii adult tot timpul.

7. Să iubești când toată lumea îți zice că nu-i bine. Să faci ce simți, dacă simți că-i bine. Intuiția fiecăruia e cel mai bun barometru.

8. Că poți fi o superdirectoare în rochie și tocuri la job și apoi, când vii acasă, să te transformi într-o fată în teniși pe care o citesc câteva zeci de mii de oameni din toată lumea când scrie despre cărți.

9. Că e ok să plângi atunci când îți vine.

10. Că e ok să râzi când îți vine să plângi.

11. Că e ok să râzi, în general.

12. Să schimb scutece. Nu m-a ajutat pe mine, neapărat, dar prietenele mele sigur se bucură că știu să am grijă de un copil.

13. Să înțeleg complet sensul verbului englezesc ”to mock”. I mocked a lot of things with you. Still do this sometimes.

14. Să iubesc necondiționat.

15. Să îmbrățișez atunci când nu știu ce altceva să zic.

16. Să nu mă simt niciodată singură.

17. Să spun ce am de spus, chiar dacă durează o vreme până îmi fac curaj.

18. Să mă joc tot felul de jocuri prostești pe calculator. Și să mă simt bine când fac asta.

19. Că nu există „plăceri vinovate”. Dacă-ți place ceva, nu e nimic greșit.

20. Că a fi adult te sperie și pe tine la fel de tare cum mă sperie pe mine (și pe toți adulții din lumea asta), dar ne avem una pe alta să râdem sorții în față. Sau ceva.

21. Că nu contează cât ești de mic, dacă ești determinat, poți face orice. (N-am să uit vreodată cum arătai la trei ani târând prin curte ghiozdanul meu imens, cu dorința aprigă de a merge la școală. Și nici n-am întâlnit copil/adolescent căruia să-i fi plăcut atât de tare fiecare zi de școală în care învăța lucruri noi despre lume.)

22. Că sunt fragilă și sensibilă și nu e rău când arăt asta.

23. Că nici pentru frații mai mari ăia mici nu cresc mai mult de, hai să zicem, 6 ani.

24. Să nu mă mai tem de stat în casă singură, cu o carte în mână sau un film pe vreun ecran.

25. Despre filme, seriale și, în general, despre chestii faine care mi-au plăcut atât de mult încât le-am dat și eu mai departe.

26. Că atunci când împarți niște ani de lacrimi cu cineva, nu există ceartă pe lume care să vă facă rău cu adevărat.

27. Să-mi doresc să vină sărbătorile, pentru că sunt întotdeauna cu tine.

28. Să cred că toate întâmplările se așază, la un moment dat, într-un echilibru.

29. Să sprijin atunci când alt om are nevoie. Fără să pun întrebări.

30. Să spun „îmi pare rău”.

Te iubesc, sis.


Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *