Să nu dai fericirea din mână pentru aia de pe gard
|Paradoxal, ne-am încrâncenat în goana după fericire. Voi, ăștia de peste 30 de ani, ce auziți mai des de la oamenii pe care-i întâlniți? Eu aud ori „nu sunt fericit/ă”, ori „fac cutare pentru că vreau să fiu fericit/ă”. Parc-am înnebunit cu toții căutând utopia asta absolută (dada, știu, tautologie), iar paradoxul este că vrem s-o avem când suntem mai transpirați și frustrați de negăsirea ei.
Sunt alții care spun că fericirea e să te mulțumești cu ce ai, iar psihologii au acea celebră întrebare: „vrei să ai dreptate sau să fii fericit?”
Cine naiba știe ce e aia fericire? Pentru că și dacă ți-e bine, ești liniștit la nervii capului, toate merg din plin, firea omului e astfel construită încât să vrea tot timpul altceva, să caute, să fie în constantă lipsă de armonie cu sinele. Cu fericirea și starea de bine te obișnuiești așa cum se întâmplă și cu gustul gumei de mestecat pe care, de la un moment dat, creierul tău nu-l mai percepe.
Așadar, nimeni nu știe ce face și cu atât mai puțin știm ce ni se întâmplă în suflet. Suntem o generație care suferă de „căutare de negăsire și plăcere de durere” (definiția dorului în accepțiunea lui Noica, da` văzând cum suntem în ultimii ani, se pare că sensul acestor cuvinte s-a extins destul de tare), fără posibilitatea de a ne recupera mințile rătăcite (poate doar să ne mai ameliorăm și reconsiderăm puțin căutările).
Acestea fiind zise, mâine merg să ascult pe cineva vorbind despre fericire și frumusețe. Nu pe oricine, promit organizatorii Inspire Other Travellers, ci pe Stefan Sagmeister, cel care ne va da la Timișoara The Happy Show. Câștigător a două premii Grammy pentru design (Best Recording Package și Best Boxed or Limited Edition Package), cu clienți ca HBO, The Rolling Stones sau Muzeul Guggenheim, deci toate premisele să fie o experiență faină tot evenimentul ăsta. Nu sper să plec fericită de acolo, dar măcar puțin mai bogată cu detalii despre experiența unui om care pare că a găsit o rețetă bună pentru supraviețuire în lumea fără de fericire adevărată.
Evenimentul și detalii despre el, aici, cred că mai sunt câteva bilete.
Tweet
Cei de la The Minimalists aveau un tweet:
Happiness is a byproduct of a meaningful life.
Măi Vlad, e frumos ce zici tu aici, dar ce e aia meaningful life? Dacă știi, spune-mi și mie, că n-am aflat până acum.
Să fii împăcat(ă) cu ce faci măcar 10% dintr-o zi. Sau poți ajusta procentul în funcție de locul de muncă, stilul de viață, și eventual să-l mai crești din când în când.
Eh, atunci sunt bine, procentul meu e mult mai mare. Anulat, totuși, de un mic procent de sindrom al impostorului (pe care o să-l dezvolt, probabil, într-un text separat cândva).
Nu cred că se anulează Important e să nu uiți de lucrurile bune la finalul zilei.
Next step sunt habits, și uite cum procentele pozitive le fac pe cele negative nesemnificative in the long run:
https://twitter.com/JamesClear/status/1055097301163827200
Nu știu ce experiențe ai avut tu până acum, dar la mine se întâmplă des să mă las influențată de momentele proaste, chiar dacă sunt mult mai puține decât alea bune. În fine, subiect lung și plictisitor