Acum

Am deschis blogul de pe telefon. Nici nu sunt sigură că se mai și postează ceva dacă apăs publish, varianta asta de WordPress are cel putin 7 sau 8 ani – habar n-am când a făcut Alex ultimul update.

Sunt la Cluj, în vizita mea bilunară, după două zile de ședințe, planuri, bugete, propuneri de proiecte și râsete cu colegii de birou. De 9 ani fac drumul ăsta, 3 ani am venit o dată pe lună, de 5 ani vin de două ori pe lună. Un an a fost carantină, dar îmi place să-l număr și pe ăla la totalul anilor mei în echipa asta.

Stau în pat, cu bateria la 19% și încerc să număr de câte ori am spus în ultimii doi ani că mi-e dor de scris. De fiecare dată am amânat pentru că ar trebui să am ceva important de zis. N-am nimic important de zis acum, doar am deschis blogul și am apăsat pe new post.

Spațiul ăsta îmi pare complet străin și straniu de familiar. Viața mea din 2008 încoace s-a schimbat atât de tare încât uneori sunt convinsă că am trăit mai multe vieți. Totuși, asta de acum pare cea mai bună.

Cel mai probabil n-o să am o poză care să ilustreze ce scriu. Ce poză ar putea să fie? Cu o fată care nu mai e tânără, obosită, cu fire albe în părul care nu mai e blond, cu probleme la un genunchi și cu niște analize anuale nu chiar extraordinare, dar cu multă viață în ea.

Cu familie, copii, un business în cultură (mă și apucă ușor râsul când pun alături aceste două cuvinte, business și cultură), care bea în continuare cafea, își petrece o parte din vară pe un șantier și o mare parte din dimineți ducând copiii la școală și o mare parte din săptămână testând rețete găsite pe tiktok. Cu cărți multe citite în bibliotecă (și destule necitite), o relație cu părinții mult mai bună decât a fost vreodată și cu o apropiere semnificativă de sora din dotare. Și cea mai mare parte din cele de mai sus împărțite cu un om lângă care simt, pentru prima oară în viață, ce înseamnă să fii protejată.

Am avut o viață plină. Am în continuare o viață și mai plină. Mă simt privilegiată și norocoasă (deși nu e noroc, ci minte deschisă către oportunități) că viața mea arată așa: cu provocări de zi cu zi, dar o viață bună, care îmi place așa cum nu cred că mi-a plăcut vreodată viața mea.

Sper să ne mai vedem pe aici, în locul în care am început toată călătoria asta atât de faină care m-a adus spre viața pe care o trăiesc acum.

Tweet