Oare chiar trebuie sa blamam batranii?

Imi aduc aminte de cateva articole de pe bloguri care cam injurau aceasta parte a societatii romanesti. Ca batranii is nesimtiti, ca se asteapta sa le fie cedat locul in tramvai, ca prea comenteaza la orice chestie, ca sunt rai etc.

Azi am vazut un batran urcandu-se in tramvai. Abia mergea. S-a chinuit putin la scari, avea vreo doua sacose in mana, banuiesc ca a fost la piata. Si-a pus sacosele pe un scaun si, cand tramvaiul a luat-o din loc, s-a dezechilibrat putin, statea in picioare pentru ca isi cauta cartela de calatorie. Aproape a cazut, dar s-a prins la timp de bara scaunului. Apoi s-a uitat in jur, aproape rusina ca nu mai are mobilitatea si stabilitatea de pe vremuri. S-a pus, incet, pe scaun si a pus capul in pamant.

Mi-am adus aminte de bunicii mei din partea tatalui. Amandoi au murit acum multi ani, dar, daca ar fi trait, ar fi avut amaraciunea aia care ii caracterizeaza pe batranii zilelor noastre. Au trecut prin anii cei mai grei ai comunismului si prin colectivizarea impusa. Si-au pierdut casele, dar au intrat in chirie la stat. Poate ca bunica-mea ar fi avut acum, si ea, o pensie de 50 de lei. Sau poate 100. Oricum, prea putin ca sa-i ajunga de medicamente, mancare, intretinere si alte cele.

Batranii zilelor de azi sunt chinuiti. Nu numai din lipsa banilor, ci din cauza singuratatii. Copiii lor se chinuie prea mult sa aiba un trai decent. Lucreaza de dimineata pana seara si nici macar timp de o vorba nu mai au. Daca sunt niste batrani norocosi, copiii sau nepotii mai vin o data pe luna, cu cate ceva de mancare sau cu niste bani de medicamente. Cei mai multi, insa, n-au norocul asta si trebuie sa se descurce singuri.

Poate daca in ziua de azi eram batrana, si as fi prins tristeturile astea de vremuri, as fi avut aceeasi amaraciune si rautate.


18 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *