Run, Forrest, run!
Acum cateva luni, un om pe care-l respect si il admir a venit la mine, rugandu-ma sa ma ocup de-o treaba delicata. Fara bani, ca nu sunt. Am rezonat, am acceptat, m-am entuziasmat si am inceput sa lucrez.
Incet-incet, oamenii care acceptasera sa lucreze impreuna cu mine, s-au retras, din varii motive (sa ne intelegem, nu blamez pe nimeni ca nu vrea sa lucreze moca). M-am uitat cu jale in jurul meu, am observat loc liber si am continuat, ce daca ramasesem singura. Faceam ceea ce imi placea, din pasiune, cu drag si, mai ales, cu spor.
Din pacate, oamenii care ar trebui sa ma ajute sa imi fac treaba considera potrivit sa ma calce pe cap, ca doar asa se intampla atunci cand accepti sa lucrezi cu niste unii care nu cred ca e necesar sa salute atunci cand intra intr-o incapere (asta ar trebui sa fie primul semnal, pentru oricine, ca nu poti lucra cu oameni de astia). Acei oameni sunt niste sefi, ba, si sefii pot sa-si futa angajatii oricand, la orice ora si in orice circumstante, ca doar ei au o misiune pe pamantul asta, nu-s ca plebea.
E trist sa observi ca pierzi timp, bani si energie intr-un job in care crezi, iar cei care ar trebui sa beneficieze de munca ta, se fac ca ploua si te trateaza ca pe omul invizibil. E si mai trist sa observi oamenii care nu-si fac treaba si sunt platiti pentru asta, in timp ce tu te gandesti, cu regret, ca ai refuzat pe niste altii, care platesc, tocmai ca sa poti sa-ti duci misiunea la bun sfarsit. Pentru ca altele sunt interesele si esti depasit de strigatul banilor si al puterii, care se aude mult mai tare decat strigatul tau aproape amortit.
Desigur, oamenii aia uita ceva: nici unul dintre ei nu imi e sef. Nici unul dintre ei nu a facut, de cand colaboram, un gest prin care sa ma faca sa-mi doresc sa lucrez cu ei in continuare. Din contra, am ajuns sa ma rog sa-mi dea minimul de informatii cu care sa-mi pot face treaba si am primit un mare penis in brate. Cu care nu pot face nimic, ca e, totusi, prea mare.
Si, dintr-o data, o chestie facuta din tot sufletul se transforma in Gheonoaia de care vrei sa fugi si sa te ascunzi, sa nu te mai gaseasca niciodata.
Tweet
Dovada ca in Romania patru din cinci patroni sunt prosti ca zidul. Angajatii lor, care trag juma de ora de o cafea si cel putin cate 10 minute la oficiu si baie in fiecare ora, se simt deranjati daca cineva le intra in birou pentru a face un job pe care ei nu sunt in stare sa-l faca. Pasul doi este barfa si apoi sa saboteze lucrarea ta acolo, pe considerentul ca doar asta si ei o pot face, dar nu le da nimeni bani in plus la salariu.
Pacalici cu care, daca stai la o discutie, iti explica in 20 de cuvinte cum sta treaba in firma lor si cat de prost e patronul. Nu ca n-au dreptate, doar ca ei sunt mai prosti de cel putin patru ori decat el.
Dupa cele 20 de cuvinte, incep ei sa-ti explice cum se face de fapt treaba ta, dar cum nu vor sa se implice in prea multe proiecte…
Niste taraie-maus pe masa!
Liviu, io cred ca tu ai fost cu mine in ultimele zile, ca altfel nu-mi explic cum ai relatat atat de corect situatia :))
poate e pragul in care te-ai lovit si schimbi foaia. am patit-o si eu iar de atunci scot pentru orice facturierul si chitantierul. chiar daca o fac din pasiune, le spun ca pasiunea mea costa. p.s. sper sa nu fie vorba de ceva de care banuiesc
ce zici de faza: nu raspund la salutul lu asta chiar daca mi-e sef, ca oricum e mai tanar ca mine … in rest #pebani #camuncesti #nuofreci 😀 cheer up !
Mai copila, dar tu nu te inveti minte niciodata? Chiar niciodata?